Consiliul JAI: Lipsa unanimităţii între statele membre UE a blocat repartizarea a 120.000 de imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii de Interne ai statelor membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord unanim privind repartizarea a peste 120.000 de imigranţi sosiţi în acest an în Europa, în cadrul Consiliului UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne(JAI), conform unui comunicat oficial emis de către Comisia Europeană, în urma deliberărilor.

Participanţii la Consiliul JAI nu au reuşit să cadă de acord asupra cotelor de repartizare a refugiaţilor propuse de Comisia Europeană pe 9 septembrie. Membrii Consiliului au aprobat, însă, un plan de repartizare a 40.000 de imigranţi, dintre care România ar urma să primească 2.362 pe parcursul următorilor 2 ani.

Comisia Europeană apreciază disponibilitatea majorităţii statelor membre de a lucra către un acord privind repartizarea celorlalţi 120.000 de imigranţi, conform cu propunerea Comisiei Europene de pe 9 septembrie”, se arată în comunicat.

Relatările din presa internaţională arată însă că tonul discuţiilor a fost diferit faţă de optimismul exprimat în comunicatul oficial al întâlnirii. BBC informează că o majoritate calificată a statelor membre au căzut de acord, în principiu, asupra unui plan de redistribuire a celor 120.000 imigranţilor extracomunitari, şi că aceasta ar fi destul de semnificativă încât planul să poată fi aplicat împotriva opoziţiei Ungariei, Cehiei, Slovaciei sau României – însă orice decizie ne-unanimă în această privinţă ar fi o dovadă a lipsei unităţii europene, situaţie pe care liderii UE se străduiesc să o evite.

Conform legilor Uniunii Europene, măsura nu ar avea nevoie de acordul unanim al statelor membre pentru a fi aplicată, ci de o majoritate calificată – ce ar trebui să însumeze acordul a cel puţin 55% din statele membre (16 din 28), iar populaţia statelor ce sprijină propunerea ar trebui să constituie cel puţin 65% din totalul populaţiei UE.

O mare majoritate dintre state s-au angajat în favoarea principiului de relocalizare a celor 120.000 de refugiaţi, însă nu toată lumea este pentru moment de acord” a declarat Jean Asselborn, ministrul luxemburghez pentru imigraţie şi azil, care a îndeplinit rolul de preşedinte al Consiliului la reuniunea extraordinară, citat de Agerpres.

Progrese semnificative au fost înregistrate în ceea ce priveşte o serie de măsuri suplimentare, precum stabilirea unei liste de ţări sigure spre care imigranţii ce nu vor primi azil politic în interiorul UE să fie redirecţionaţi, şi crearea de puncte numite „Hotspots” în ţările prin care imigranţii pătrund în Uniune, pentru procesarea mai rapidă a cererilor acestora, se arată în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie