Comisarul Apărării din Bundestag: Armatei germane îi lipseşte „totul"

0
Publicat:

Comisarul Apărării din Bundestag atrage atenția că armatei germane continuă să-i lipsească „tot”, în ciuda angajamentului cancelarului Olaf Scholz de a investi masiv după atacul rus din Ucraina.

Arata germana FOTO EPA EFE

Bundeswehr-ului îi lipseşte totul, şi cu atât mai mult de la 24 februarie 2022”, data invaziei ruse, a deplâns Eva Hogl în timpul prezentării raportului său anual despre armata germană. „Acest lucru vizează instruirea, exerciţiile şi echipamentul în funcţiune”, a mai spus comisarul Apărării, pentru care armata germană „nu este pe deplin operaţională”, potrivit Agerpres.

Nu avem suficiente tancuri pentru a putea instrui, pentru a ne putea antrena şi pentru a deţine apoi mijloacele necesare în timpul unui angajament, ne lipsesc bărci şi nave, ne lipsesc avioane”, a spus Eva Hogl.

Ea a reamintit că Scholz a anunţat o investiţie de 100 de miliarde de euro la câteva zile după atacul rus, însă în 2022 „nu a fost cheltuit nici un euro şi niciun cent din aceste fonduri speciale.

De aceea cer ca aceşti bani importanţi pentru Bundeswehr să ajungă rapid la trupe şi ca în acest an unele lucruri să fie achiziţionate în mod tangibil”, a preconizat Eva Hogl.

„Există lipsă de locuințe, de depozite de muniție și armament”

Comisarul Apărării a cerut în special ca guvernul să plaseze rapid comenzi pentru a acoperi „lacunele” materiale, accentuate de livrările de tancuri, de vehicule blindate sau de muniţii către Ucraina.

Starea cazărmilor rămâne de asemenea „lamentabilă”, a punctat Eva Hogl.

Există o lipsă de locuinţe, de toalete funcţionale, de duşuri curate, de vestiare, de baze sportive acoperite, de bucătării pentru trupe, de instalaţii de supraveghere, de depozite de muniţie şi armament, fără a uita (reţelele) wi-fi”, a detaliat ea, estimând „nevoia uriaşă de investiţii” la „50 de miliarde de euro”.

Aceste investiţii sunt cu atât mai necesare, în opinia sa, cu cât efectivele au crescut cu 12% anul trecut, ajungând la pragul de 180.000. Rata de renunţare în primele şase luni rămâne totuşi „prea ridicată”, atingând 21% în unele sectoare ale armatei.

Olaf Scholz a afirmat la sfârşitul lunii septembrie că vrea ca Germania să dispună de „cele mai bine echipate forţe armate din Europa”.

Însă mai multe decenii de sub-investiţii în apărare au făcut ca această sarcină să devină una uriaşă. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, a estimat la 10 miliarde de euro suplimentare în fiecare an nevoile bugetare ale Bundeswehr-ului.

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video