Comandantul-șef al armatei ucrainene spune că situația de pe front a ajuns în impas. Asemănarea cu Primul Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Generalul Valeri Zalujnîi, comandantul-șef al armatei ucrainene, a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la actuala situație de pe frontul de luptă în Ucraina, sugerând că războiul s-a transformat într-un conflict pozițional static, potrivit unei relatări DPA.

Generalul Valeri Zalujnîi FOTO X

Generalul Zalujnîi a declarat într-un articol, publicat în revista britanică The Economist, că „războiul trece acum într-o nouă etapă: ceea ce noi, cei din armată, numim război 'pozițional', compus din lupte statice și de uzură.”

El a avertizat că frontul de luptă ar putea să semene, în curând, cu tranșeele din Primul Război Mondial.

Comandantul ucrainean consideră că atât Ucraina, cât și Rusia sunt blocate într-un impas, deoarece niciuna dintre părți nu poate avansa, fiind la fel de bine echipate din punct de vedere tehnologic. El a subliniat că acest lucru aduce aminte de evenimentele din Primul Război Mondial, sugerând că situația actuală ar putea duce la tranșee și lupte statice.

Posibila soluție: un salt tehnologic

Cu toate acestea, generalul Zalujnîi a sugerat că un salt tehnologic ar putea fi soluția pentru a depăși această impas. El a menționat că Ucraina așteaptă cu nerăbdare să primească avioane de luptă F-16, promise de mai multe țări până la anul viitor.

Până atunci, Zalujnîi a vorbit despre importanța folosirii dronelor îmbunătățite pentru a compensa absența avioanelor de vânătoare. Cheia succesului într-un război cu drone ar fi, în opinia lui, războiul electronic îmbunătățit pentru a perturba și intercepta aeronavele rusești, recunoscând totodată superioritatea Rusiei în acest domeniu.

Generalul Zalujnîi a pus accent și pe necesitatea dezvoltării unor câmpuri GPS locale.

FOTO Shutterstock

„Deocamdată, am reuşit să ajungem la o paritate cu Rusia printr-o putere de foc mai mică, dar mai precisă. Dar asta nu poate să dureze. Trebuie să ne dezvoltăm câmpuri GPS locale prin utilizarea antenelor terestre şi nu doar a sateliţilor pentru a face proiectilele noastre ghidate mai precise în faţa bruiajului rusesc”, afirmă comandantul-şef al armatei ucrainene.

Situația actuală pe front a subminat speranțele Occidentului că Ucraina ar putea obține câștiguri teritoriale semnificative și că ar putea forța Rusia să negocieze.

Cu toate acestea, generalul Zalujnîi a recunoscut că nu a reușit să oprească Rusia sau să determine schimbări majore în calculele lui Vladimir Putin. Perderile semnificative suferite de Rusia în timpul conflictului, dar a adăugat că acestea nu au fost suficiente pentru a stopa războiul.

„Rusia a suferit pierderi de ordinul a 150.000 de militari. În orice altă ţară, astfel de pierderi ar fi dus la oprirea războiului, dar nu şi în Rusia, unde pe viaţă nu se pune preţ, iar Putin se orientează pe exemplul celor două conflagraţii mondiale, în care Rusia a pierdut zeci de milioane de oameni", afirmă el.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG