Video Circa 100.000 de persoane au participat la o manifestaţie pro-palestiniană la Londra | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circa 100.000 de persoane au participat sâmbătă la o manifestaţie pro-palestiniană în centrul Londrei pentru a cere încetarea imediată a focului în Fâşia Gaza, relatează Reuters.

Scandând „Palestina liberă” şi fluturând steaguri palestiniene, protestatarii au mărşăluit prin Londra înainte de a se aduna pe Downing Street, reşedinţa oficială şi biroul premierului britanic Rishi Sunak.

Poliţia londoneză a estimat la 100.000 numărul persoanelor care au participat la protestul „Marşul Naţional pentru Palestina”, organizată de Campania de Solidaritate cu Palestina.

„În calitate de palestiniană care şi-ar dori să se întoarcă acasă într-o zi, de palestiniană care are fraţi şi surori în Gaza, şi familie, aş vrea să putem face mai mult, însă manifestaţia este ceea ce putem face în acest moment”, a declarat pentru Reuters o femeie care nu a dorit să-şi dezvăluie numele.

Multe dintre scandările şi bannerele de la protest conţineau sloganuri anti-israeliene, iar un protestatar a ţinut un banner cu fotografiile premierului Sunak, a preşedintelui american Joe Biden şi premierului israelian Benjamin Netanyahu, cu mesajul „Căutaţi pentru crime de război”.

Poliţia a avertizat înainte de manifestaţie că oricine va arăta sprijin pentru Hamas, organizaţie considerată teroristă şi interzisă în Marea Britanie, va fi arestat, iar orice incident motivat de ură nu va fi tolerat.  

Protestul a părut paşnic şi nu au existat informaţii privind arestări.

Pe de altă parte, aproximativ o mie de protestatari s-au adunat din nou sâmbătă în faţa ambasadei Franţei de la Tunis, cerând plecarea ambasadorului şi exprimându-şi sprijinul pentru palestinieni în războiul cu Israelul.

Numeroşi tunisieni critică Parisul pentru că, în opinia lor, sprijină Israelul în războiul său cu mişcarea islamistă palestiniană Hamas din Gaza.

Manifestanţii, inclusiv personalităţi politice şi reprezentanţi ai societăţii civile, au mărşăluit prin centrul Tunisului înainte de a merge spre ambasadă, înconjuraţi de un important dispozitiv de securitate. Ei au cerut, de asemenea, incriminarea oricărei normalizări a relaţiilor cu Israelul.  

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat