Cele patru mari economii ale UE, reticente față de accelerarea planului pentru „zidul de drone”

0
Publicat:

Inițiativa de consolidare a securității aeriene pe flancul estic al Uniunii Europene a apărut pe fondul unui val recent de incursiuni cu drone în nordul și estul continentului.

Atac cu drone/FOTO:Arhiva

Cu toate acestea, Franța, Germania, Italia și Spania cer prudență în avansarea proiectului, scoțând în evidență diferențele de abordare față de liderii din statele baltice și scandinave.

La summitul informal de miercuri de la Copenhaga, șefii de stat și de guvern au venit cu poziții divergente în legătură cu propunerea Comisiei Europene privind așa-numitul „zid de drone” de pe flancul estic.

Președintele francez Emmanuel Macron, de regulă printre primii susținători ai inițiativelor de apărare europeană, a adoptat de această dată o atitudine rezervată. „Zidul de drone este un proiect mult mai complex decât simpla ridicare a unui dom sau a unui perete”, a spus acesta, subliniind că implementarea nu trebuie grăbită. Macron a insistat asupra dezvoltării unor sisteme de avertizare timpurie și a capacităților europene de descurajare prin foc la distanță, apărare balistică, sisteme anti-dronă și soluții pentru protecția infrastructurii critice.

Cancelarul german, Friedrich Merz, a evitat să abordeze subiectul înaintea discuțiilor, preferând să se concentreze pe competitivitatea economică și pe sprijinul acordat Ucrainei. Totuși, ministrul său al apărării, Boris Pistorius, a declarat anterior că zidul de drone nu ar putea fi pus în aplicare decât peste câțiva ani.

Premierul spaniol Pedro Sánchez, aflat la distanță de zona de frontieră estică, a evitat de asemenea să comenteze detaliile propunerii, preferând să atragă atenția asupra vulnerabilității Europei la atacuri hibride.

Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a avertizat că un astfel de proiect trebuie să țină cont de întreaga geografie a Uniunii: „Dacă facem greșeala de a privi doar spre flancul estic și uităm, de exemplu, de cel sudic, riscăm să nu fim eficienți. Trebuie să ne pregătim cu calm și să evităm reacțiile pripite.”

Declarațiile celor patru mari economii europene, totodată principalii contributori la bugetul comunitar, evidențiază o distanță semnificativă între pozițiile vestului și estului Europei. Fără susținerea Parisului și Berlinului, considerate „motorul” integrării europene, inițiativa riscă să rămână blocată.

În contrast, liderii baltici fac presiuni pentru implementarea rapidă a proiectului. Premierul Letoniei, Evika Siliņa, a spus că un orizont de „un an, maximum un an și jumătate” ar fi realist pentru realizarea zidului de drone. Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, a mers în aceeași direcție, avertizând: „Documentele nu detectează dronele care vin dinspre Rusia sau Belarus. Avem nevoie de acțiuni concrete.”

Propunerea pentru zidul de drone a fost lansată luna trecută de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în discursul său privind Starea Uniunii.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare