Cel mai mare port din Europa, reconfigurat pentru transporturi militare ale NATO. Europa se pregătește pentru un posibil conflict cu Rusia

0
Publicat:

Într-un climat geopolitic tot mai tensionat, portul Rotterdam – cel mai mare din Europa – își adaptează infrastructura pentru a răspunde cerințelor logistice ale unei posibile confruntări militare cu Rusia. Potrivit unui material publicat de Financial Times, autoritățile olandeze au început să rezerve spații dedicate exclusiv transporturilor NATO, în special pentru echipamente militare și muniție.

Portul Rotterdam/FOTO:AFP

Este pentru prima dată când în cadrul terminalului de containere din Rotterdam se desemnează un chei special pentru operațiuni militare. Deși portul a mai gestionat transporturi de armament în trecut, actuala reorganizare reflectă o planificare sistematică, în ton cu avertismentele venite din partea liderilor europeni privind un posibil conflict deschis cu Rusia în următorii cinci ani.

O parte din activitatea terminalului va fi reconfigurată pentru a permite transferul în siguranță al echipamentelor, în cooperare strânsă cu portul Anvers din Belgia. Cei doi mari poli logistici, adesea considerați rivali comerciali, cooperează acum pentru o capacitate comună de reacție în caz de criză.

„Ne privim tot mai puțin ca pe niște concurenți”, a declarat Boudewijn Siemons, directorul executiv al Autorității Portuare Rotterdam. „Dacă va fi nevoie de transporturi masive de echipament militar, vom apela unii la alții pentru preluarea capacităților.” Siemons a subliniat că nu toate terminalele sunt pregătite tehnic pentru manipularea unor încărcături de natură militară, ceea ce face ca planificarea logistică să fie esențială – în special pentru livrările provenite din SUA, Marea Britanie sau Canada.

Ministerul Apărării din Țările de Jos a confirmat în luna mai că, la solicitarea NATO, vor fi alocate spații dedicate pentru depozitarea temporară și transferul de echipamente militare. Inițiativa se înscrie într-un efort mai amplu al aliaților europeni de a reduce dependența logistică față de Statele Unite.

Între timp, Rusia își accelerează eforturile de reînarmare. Potrivit datelor Institutului Internațional pentru Studii Strategice, bugetul apărării al Federației Ruse a crescut cu 42% în termeni reali în 2024, ajungând la 462 de miliarde de dolari – o sumă care depășește bugetele cumulate ale tuturor statelor europene membre NATO.

În fața acestor evoluții, noul secretar general al Alianței, Mark Rutte, avertizează că o eventuală mișcare militară a Chinei în Taiwan ar putea coincide cu deschiderea unui al doilea front în Europa, sprijinit de Moscova. Rutte a făcut apel, în mod repetat, la guvernele statelor membre să accelereze pregătirile și să trateze cu seriozitate scenariul unei confruntări directe cu Rusia.

În timp ce Ucraina continuă să fie ținta atacurilor aeriene rusești, infrastructura civilă și militară a Europei de Vest este discret reașezată pe harta strategică a continentului. Portul Rotterdam – până de curând un simbol al comerțului globalizat – devine, pas cu pas, un nod logistic militar într-o Europă care se pregătește, tot mai explicit, pentru ce până de curând părea de neimaginat.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG