Cei patru mari candidaţi la şefia Comisiei Europene: plusuri şi minusuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 28 de lideri de stat din UE se reunesc marţi seara pentru a lansa negocierile în privinţa următorilor şefi ai instituţiilor europene. Cel mai „vânat“ post este cel al lui Jean-Claude Juncker, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, care îşi încheie mandatul la sfârşitul lui octombrie. Iată principalii patru candidaţi la preluarea conducerii organului executiv al Uniunii Europene.

Rezultatul alegerilor europarlamentare a complicat negocierile pentru desemnarea următorului şef al Comisiei Europene. În timp ce conservatorii şi social-democraţii au pierdut teren şi nu mai pot forma o majoritate, ecologiştii şi euroscepticii şi-au îngroşat rândurile şi au cuvânt greu de spus. O pondere însemnată are şi grupul liberal ALDE, a treia forţă din Parlamentul European. Jocul pare mai deschis ca niciodată, comentează „L’Express“, care prezintă principalii patru candidaţi la preşedinţia CE.

Manfred Weber

La 46 de ani, germanul Manfred Weber are cel mai subţire CV dintre toţi candidaţii luaţi în calcul la succesiunea lui Jean-Claude Juncker. Activitatea sa politică se rezumă la Parlamentul European, unde este prezent de 15 ani încoace, adică trei mandate consecutive de câte cinci ani fiecare. Totodată, este liderul grupului conservator PPE din 2014.

FOTO EPA-EFE

De ce are şanse? Potrivit procedurii „Spitzenkandidat“ („candidatul cap de listă“), aplicată din 2014, Weber ar trebui să-i ia locul lui Juncker la şefia CE. Învingător cu PPE în europarlamentarele de duminică, acest conservator bavarez are parte pe sprijinul puternic al cancelarului german Angela Merkel.

Minusuri: Manfred Weber reprezintă un grup care a obţinut duminică un scor mai mic decât în scrutinul de acum cinci ani. PPE are estimate 177 de mandate în noul legislativ european, faţă de 221 avute în precedentul. Ori, viitorul preşedinte al CE trebuie confirmat cu o majoritate de voturi în PE (peste 375) şi susţinerea tuturor statelor membre UE. Pe lângă lipsa majorităţii, Weber nu are experienţă guvernamentală. Ori, de la Jacques Delors (1985-1995) încoace, toţi preşedinţii CE au ocupat iniţial funcţia de premier în ţările lor. Cel mai rău este că mai mulţi membri ai Consiliului European, printre care şi preşedintele francez Emmanuel Macron, se opun desemnării lui Weber.

Frans Timmermans

La 58 de ani, olandezul Frans Timmermans are o lungă carieră diplomatică în spate. După doi ani petrecuţi la şefia diplomaţiei olandeze, a lăsat Haga pentru Bruxelles în 2014 şi a lucrat în ultimii cinci ani în funcţia de vicepreşedinte al CE.

FOTO EPA-EFE

De ce are şanse? Poliglot şi un diplomat excelent, cunoaşte Comisia ca pe propriul buzunar. De asemenea, ca social-democrat, poate reuni forţele de stânga cu liberalii şi ecologiştii. În plus, partidul său, PvdA, a învins, contrar tuturor aşteptărilor, în scrutinul europarlamentar din Olanda, cu un scor de peste 18%.

Minusuri: Grupul S&D, în care figurează ca „Spitzenkandidat“, numără 149 de eurodeputaţi, cu 28 mai puţini decât PPE. Timmermans nu este pe placul unor ţări din Est, nemulţumite de criticile aduse de el în ultimii ani în legătură cu atingerile la statul de drept. Postul de Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, asigurat în prezent de italianca Federica Mogherini, ar putea fi premiul său de consolare.

Margrethe Vestager

La 51 de ani, daneza Margrethe Vestager are CV-ul unui politician talentat. Şi-a început cariera politică la 21 de ani, a primit primul mandat de ministru, la Educaţie, la numai 29 de ani, a condus timp de şapte ani (2007-2014) Partidul Social-Liberal Danez, s-a remarcat ca ministru al Economiei în perioada 2011-2014 şi s-a mutat apoi la Bruxelles, ca eurocomisar pentru Concurenţă.

FOTO EPA-EFE

De ce are şanse? Şi-a crescut popularitatea prin amenzile record aplicate giganţilor americani de IT Google, Apple şi Facebook. Iar, ca membră ALDE, cu 107 aleşi după scrutinul de duminică, o creştere semnificativă (de la 69) în comparaţie cu 2014, afilierea sa ar putea concilia dreapta şi stânga din Parlamentul European. Poate avea susţinerea lui Emmanuel Macron, atât datorită ţării de origine, cât şi pentru faptul că este femeie. De altfel, Parisul vrea ca două dintre cele cinci mari preşedinţii din UE - Comisia, Consiliul, Parlamentul, Banca Centrală Europeană şi Înaltul Reprezentant - să fie asigurate de femei.

Minusuri: Partidul Social-Liberal este nesemnificativ în Parlamentul danez. Şi apoi, ea a deranjat Germania şi Franţa prin vetoul exprimat la fuziunea dintre Alstom şi Siemens. Ca alternativă, grupul liberal ALDE ar putea miza pe candidatura liderului său, fostul premier belgian Guy Verhofstadt, la preşedinţia PE.

Michel Barnier

La 68 de ani, francezul Michel Barnier are un CV bogat. Înainte de a fi numit responsabil de negocierea Brexitului, el a deţinut două mandate de eurocomisar (1999-2004, 2010-2014). În Franţa, a fost deputat, senator, eurodeputat şi ministru în patru rânduri, nemaivorbind de mandatele locale.

FOTO EPA-EFE

De ce are şanse? Oficial, negociatorul-şef al Brexitului nu este candidat. „Dar este luat în calcul, evident“, a confirmat pentru „L'Express“ un fost funcţionar de rang înalt al Comisiei. Aşteptând o decizie din partea Londrei cu privire la Brexit, şi-a petrecut timpul călătorind prin Europa. A ţinut discursuri despre viitorul UE. De fapt, ştie destul de bine să vorbească atât cu eurodeputaţii, cât şi cu membrii Consiliului European. În plus, are avantajul că este membru al PPE şi, în ciuda micilor clinciuri, nu ar întâmpina rezistenţă din partea lui Emmanuel Macron. „Barnier este francez şi «Macron-compatibil»“, comentează „L'Express“.

Minusuri: Numele său nu poate fi scos din pălărie decât după eşecul lui Manfred Weber. Totodată, nu ar avea câştig de cauză în faţa unui candidat de sex feminin, în condiţiile în care preşedinţia Comisiei Europene nu a mai fost deţinută până acum de o femeie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry