Cea mai stilată Regină a Europei cucereşte inimile spaniolilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul Rege îşi sărută soţia în faţa supuşilor spanioli, după momentul glorios al încoronării FOTO Reuters

Noua regină a Spaniei este considerată una dintre cele mai stilate feţe regale de pe continentul european. Apariţia sa din cadrul ceremoniei de încoronare a lui Felipe al VI-lea la Madrid a fost considerată de experţi „un model de eleganţă prin simplitate“.

Regina Letizia, în vârstă de 41 de ani, s-a remarcat prin alegerea unei ţinute formate din două piese: o rochie şi o haină de culoare albă, cu un guler cu accente metalice, păstrându-şi simplitatea caracteristică.

De-a lungul celor 10 ani de când a devenit membră a familiei regale iberice, stilul vestimentar al Letiziei a devenit mai feminin, dar întotdeauna marcat de naturaleţe: Regina nu optează niciodată accesorii opulente, îşi poartă părul în culori naturale, de cele mai multe ori desfăcut sau prins într-un coc simplu.  

Cu sobrietate, eleganţă şi suficientă discreţie, Regina Letizia s-a bazat din nou pe unul dintre creatorii de modă preferaţi, spaniolul Felipe Varela, informează corespondenta Agerpres la Madrid. 

„Fără bijuterii vizibile, Regina Letizia nu a purtat decât nişte cercei foarte mici şi lanţul Marii Cruci a Ordinului Carol al III-lea, din care face parte din 2004. În plus, Regina Letizia a purtat o pereche de pantofi creată de o altă casă de modă spaniolă şi o poşetă în ton cu întreaga ţinută“, informează agenţia română de ştiri.

Înalt, cu o ţinută impecabilă, regele Felipe al VI-lea şi-a făcut apariţia în uniforma forţelor terestre, cu veston albastru, banderola comandantului şi toate decoraţiile obţinute, inclusiv cea care simbolizează cel mai înalt rang în armată.

Imaginea cuplului regal şi a celor două fetiţe, îmbrăcate în rochii roz, respectiv albastru deschis, a cucerit inimile spaniolilor, care au aclamat îndelung proclamarea lui Felipe drept Rege al Spaniei. Vizibil emoţionată şi impresionată de moment, dar respectând întocmai protocolul, Regina Letizia l-a sărutat pe noul suveran, care i-a strâns mâna. Cei doi au înaintat îmbrăţişaţi pe culoarele Parlamentului, până afară, unde îi aştepta o maşină de epocă pentru parada din centrul Madridului.

Ceremonia nu s-a bucurat de fastul întâlnit în alte familii regale din Europa. Casa de Bourbon a considerat că momentele dificile prin care trece Spania, în special în economie, nu permit afişarea opulenţei. De altfel, monarhia spaniolă este considerată una dintre cele mai puţin protocolare din Europa, în contrast evident cu cea britanică.

Tinereţea şi prospeţimea noului rege au readus speranţa că monarhia ar putea fi din nou salvatoarea Spaniei, întocmai ca momentul urcării pe tron al regelui Juan Carlos, care a readus democraţia în ţară, după 4 decenii de dictatură militară. 

De la pupitrul ştirilor, la tronul Spaniei

Noua regină a Spaniei, Letizia, o fostă jurnalistă fără origini nobile, şi-a impus stilul modern şi a adus o notă de strălucire familiei regale spaniole, dar fără să reuşească să-i seducă pe spanioli, care-i reproşează că este prea rece, relatează AFP.

Caracterizată drept o persoană drăguţă, activă, spontană, Letizia Ortiz Rocasolano, născută la 15 septembrie 1972 la Oviedo, a împrospătat imaginea familiei regale spaniole. "Doña Letizia i-a deschis mintea lui Don Felipe", îi spunea un membru al familiei sale biografului britanic Andrew Morton.

Născută într-o familiei obişnuită - mama este infirmieră, iar tatăl său este jurnalist, tânăra era deja divorţată când l-a cunoscut pe Felipe, moştenitorul coroanei Spaniei şi prinţ de Asturia, în 2002.

Relaţia lor a început în primăvara lui 2003, însă a fost ţinută secret până la anunţul oficial al logodnei, câteva luni mai târziu, în noiembrie.

Aflată în atenţia presei de scandal, are grijă să-şi apere imaginea până la cel mai mic detaliu. În 2008, a suferit o intervenţie chirurgicală la nas, pentru a rezolva o problemă de respiraţie, potrivit casei regale.

În primii ani după ce a intrat în rândul familiei regale, Letizia s-a străduit să câştige simpatia spaniolilor, care i-au reproşat că este prea distantă şi prea rece. Unii au acceptat cu greu că o „femeie fără origini nobile" i-a câştigat inima prinţului Felipe.

O schimbare radicală s-a produs după ce sora sa, Erika, s-a sinucis în februarie 2007, la vârsta de 31 de ani.

După ceremonia de înmormântare, Letizia, care era în acel moment însărcinată, a declarat în faţa presei, cu vocea tremurândă: „Mulţumesc tuturor persoanelor care au fost întristate de moartea surorii mele". Spaniolii au fost emoţionaţi, iar prinţesa a început să fie acceptată.

De-a lungul anilor, ea a fost din ce în ce mai prezentă la ceremoniile oficiale, însă în continuare discretă, alături de soţul său, al cărui rol a crescut de la o zi la alta.

Înainte de logodna cu Felipe, Letizia era deja foarte cunoscută spaniolilor, ţinând cont de faptul că prezenta din septembrie 2003 programul de ştiri al postului public de televiziune, TVE.

Licenţiată în Ştiinţele informării la Universitatea Complutense din Madrid, Letizia a fost prezentatoare şi reporter pentru postul de televiziune CNN+, iar din 2000 s-a alăturat postului TVE, după ce şi-a început cariera în presa scrisă.

Ea a fost căsătorită timp de un an, din 1999 până în 2000, cu Alfonso Guerrero, unul dintre profesorii săi de la facultate, cu care avea o relaţie de aproape zece ani. Căsătoria civilă nu a reprezentat un obstacol pentru căsătoria cu prinţul Felipe.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!