CE solicită pedepse cu închisoarea pentru cei care încalcă sancţiunile împotriva Rusiei

0
Publicat:

Comisia Europeană a propus, vineri, pedepsirea cu până la cinci ani de închisoare a persoanelor care încearcă să eludeze sancţiunile impuse Rusiei pentru agresiunea contra Ucrainei, acțiunea făcând parte din încercarea Bruxellesului de a găsi o bază legală care să-i permită confiscarea activelor ruseşti îngheţate în urma acestor sancţiuni.

CE solicită pedepsirea cu cu până la cinci ani de închisoare FOTO Shutterstock

  Pentru ca aceste active să poată fi confiscate „este nevoie de o condamnare penală”, a explicat la o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt comunitar pentru justiţie, Christian Wigand, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

Comisia Europeană mai doreşte astfel să dispară lacunele legislative şi situaţiile în care există în UE jurisdicţii „mai favorabile decât altele, unde ocolirea sancţiunilor este mai puţin problematică”, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

Potrivit propunerii avansate, va constitui infracţiune ocolirea sau tentativa de evitare a sancţiunilor europene prin acţiuni cum ar fi transferul dreptului de proprietate către un terţ care nu este vizat de sancţiuni, iar în cazul companiilor sancţiunea propusă de Comisia Europeană este aplicarea unei amenzi echivalente cu cel puţin 5% din cifra de afaceri globală a respectivei societăţi din ultimul an. 

Propunea mai stabileşte norme comune care să faciliteze investigaţiile, procedurile judiciare şi nivelul pedepselor, astfel încât să nu mai existe diferenţe la aceste capitole între statele UE. 

Sperăm că propunerea va fi adoptată în lunile următoare”, a transmis purtătorul de cuvânt citat. Solicitarea Comisiei Europene urmează să fie discutată cu Parlamentul European şi cu statele membre (Consiliul UE).

 În urma sancţiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruşi au fost îngheţate în UE, iar statele occidentale au blocat accesul Rusiei la aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”.

 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, miercuri, că această instituţie a elaborat un plan de confiscare a acestor fonduri şi de a le oferi Ucrainei. Însă pentru aplicarea acestei măsuri este nevoie de stabilirea unei baze legale la nivelul întregii Uniuni Europene.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani