Ce priorități are pentru România Roxana Mânzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene: „Universități europene și fondul pentru climă”

0
Publicat:

Crearea de universități europene, o diplomă universitară recunoscută în toată Europa și sprijin pentru persoanele vulnerabile sunt proiectele cu cel mai mare impact asupra României prioritare pentru Roxana Mînzatu, primul vicepreședinte român al Comisiei Europene.

Roxana Mînzatul are mai multe proiecte pentru tinerii din România. FOTO: R.Florescu

Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene responsabil de portofoliul „Oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză”, a primit de la președinta Ursula von der Leyen însărcinarea de a se asigura că în UE „oamenii sunt pe primul loc”.

Mânzatu este primul vicepreședinte român al Comisiei Europene.

Ea e va asigura că punem oamenii pe primul loc. Pentru că productivitatea depinde de condiții bune de muncă. De câștigarea unui salariu corect. De un echilibru bun între viața profesională și viața privată. Găsirea unei creșe pentru copiii tăi și îngrijire bună pentru părinții tăi în vârstă. Și pentru a avea acces la case decente și accesibile”, a susținut președinta Comisiei, în prezentarea comisarilor pe care a făcut-o în fața Parlamentului European.

Roxana Mânzatu va fi însărcinată și cu zona de asigurare a competențelor necesare angajaților europeani astfel încât UE să aibă o economie competitivă.

Această idee de a pune oamenii pe primul loc a fost întotdeauna nucleul economiei sociale de piață a Europei. Ne dorim parteneri sociali puternici. Piața poate funcționa bine doar dacă și dialogul social prosperă. Trebuie să ne asigurăm că întărim drepturile sociale în Europa. Roxana va conduce programul social ambițios pe care l-am propus – începând cu actualizarea Pilonului European al Drepturilor Sociale. Știu cât de important este acest lucru pentru voi aici, în această Cameră. Așa că vreau să spun că v-am auzit apelul. Și mă bucur să anunț că drepturile sociale și locurile de muncă de calitate vor face parte din titlul Roxanei de comisar”, a mai spus președinta Comisiei Europene.

Proiecte cu impact mare asupra României

Roxana Mînzatu a explicat, la solicitarea „Adevărul”, care sunt proiectele ei prioritare care vor avea un impact important asupra României.

Comisarul a menționat proiectul legat de crearea de universităț europene: „În prezent, cei mai mulți dintre tinerii noștri studiază în universități locale, naționale. Eu cred că e cazul, dacă vrem să fim putermici în această competiție globală, să sprijinim, să investim în crearea de universități europene.”

Astfel, comisarul european dorește ca universitățile din România să aibă campusuri în universități de prestigiu din Europa, astfel încât să le permită studenților să aibă acces la educație de top.

Este vorba despre universități care să aibă campusuri și resurse în mai multe state membre prin alianța formată din mai multe instituții educaționale și care să permită tinerilor să aibă experiențe educaționale nu doar doar plecând din țara lor și studiind în altă parte, ci fiind mobili și parcurgând un program educațional, semestru cu semestru, modul cu modul, în mai multe instituții educaționale, partea a acestui concept de universitate europeană. Deci vreau să ave acest instrument pentru tinerii și pentru viitorul Europei”, a explicat comisarul.

Mînzatu a susținut că acest concept se finanțează prin programul Erasmus, dar vor fi și finanțări ale statelor membre pentru a realiza astfel de universități europene.

„Acest proiect va fi prioritar pentru mine”, a concluzionat ea.

Diplomă europeană

Un al proiect dedicat tinerilor este legat de constituirea unei diplome europene.

În prezent, dacă obții o diploma de universitate este diploma recunoscută de universitatea ta, dar dacă vrei să o folosești ca să obții un job sau să faci un master, doctorat în alt stat membru, este destul de complicat, procedurile de recunoaștere care unor pot fi anevoioase”, explică social-democrata.

Ea intenționează să creeze elementele și apoi efectiv să implementeze diploma europeană care să permită utilizarea acestei recunoașteri automat oriunde pe teritoriul UE.

Mînzatu a menționat și Fondul Social European: „eu coordonez o finanțare care pentru români înseamnă mult, la fel ca și pentru europeni. Sunt banii pe care îi folosim în combaterea abandonului școlar, sunt voucherele pe care le plătim pentru familiile nevoiașe pentru a-și plăti facturile crescute la energie electrică sau pentru a-și putea procura alimente. Vreau ca acest fond social european să continue să fie un instrument puternic de sprijinire a persoanelor vulnerabile.”

Vicepreședinta Comisiei Europene a mai susținut că o prioritate pentru ea va fi și Fondul Social pentru Clima, „un instrument care va sprijini în mod special persoane, gospodării, firme și persoane juridice care sunt afectate de ce numim sărcie energetică, creșterea prețurilor cu energia, utilitățile. E un fond pe care cred că România dacă îl folosește foarte inteligent putem proteja o bună parte din populație”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice