Ce fac francezii cu surplusul de vin. Soluția găsită de Ministerul Agriculturii

0
Publicat:

Statul francez va cheltui 160 de milioane de euro pentru transformarea vinului în alcool industrial. Franța este al doilea producător mondial de vinuri.

Vinul va fi transformat în alcool industrial FOTO Shutterstock

Recolta de vin a Franței este una bogată, chiar dacă anul trecut agricol a fost unul secetos. Viticultorii stau cu vinul în crame și în condițiile acestea statul va veni în sprijinul lor, Franța fiind al doilea producător mondial de vinuri.

 "De la 130 de litri pe an pe cap de locuitor, în urmă cu 70 de ani, am ajuns acum la 40 de litri", subliniază Jerome Despey, secretarul general al sindicatului agricol FNSEA.

Viticultorii francezi au cerut ajutorul statului pentru a transforma vinul excedentar în alcool pentru industrie.

Iar Ministerul francez al Agriculturii a achiesat la propunere și va aloca 160 de milioane de euro în 2023, jumătate fonduri europene şi jumătate credite naţionale, pentru a finanţa o campanie de distilare a vinului în alcool industrial.

 La Bordeaux, viticultorul Didier Cousiney spune că această sumă este suficientă doar pentru a ajuta fiecare viticultor timp de câteva luni, având în vedere că ajutorul va fi repartizat la nivel naţional. În crame avem "cantităţi suficiente pentru a acoperi comenzi timp de 24 de luni", a spus Didier Cousiney, citat de Agerpres.

La rândul său, Jerome Despey, secretarul general al sindicatului agricol FNSEA, a apreciat că suma anunţată de Ministerul francez al Agriculturii ar trebui completată până la 200 de milioane de euro şi a pute fi distilată o cantitate cuprinsă între 2,5 şi 3 milioane de hectolitri de vin.

Ultima campanie de distilare a excedentului de vin a fost organizată în Franţa în anul 2020, pentru a elimina surplusul creat ca urmare a scăderii consumului de vin după ce pandemia de Covid-19 a închis restaurantele şi barurile.

Mai multe pentru tine:
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%