Video Catastrofă în Alpii Elvețieni: un ghețar s-a prăbușit peste un sat, distrugând totul în cale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Satul Blatten din Lötschental, Elveția, a fost parțial distrus miercuri după prăbușirea unui ghețar. Valul uriaș de gheață, pietre și noroi a lovit cu forță zona, în urma unei destabilizări produse în munții din apropiere.

Un ghețar s-a prăbușit peste satul Blatten din Elveția FOTO: X

Satul Blatten a fost evacuat complet săptămâna trecută, autoritățile anticipând riscul unei avalanșe. Creasta estică a muntelui Kleines Nesthorn deja se prăbușise, iar ghețarul Birch de dedesubt începuse să se miște sub presiunea imensă a rocilor căzute.

Miercuri dimineață, pericolul anticipat s-a materializat. În timpul nopții, o parte a ghețarului s-a desprins și un val uriaș de gheață, zăpadă, pietre și apă a coborât în vale. Barajul care proteja satul a fost copleșit pentru prima dată, informează Heute.

Barajul în direcția satului Blatten este acum aproape complet umplut, iar primele cantități de amestec de zăpadă, gheață și pietriș au depășit deja barajul”, a declarat Matthias Ebener, membru al echipei de conducere, pentru publicația 20 Minuten.

Ghețarul s-a prăbușit peste sat

După-amiaza, în jurul orei 15:30, s-a produs prăbușirea principală. Un alt segment masiv al ghețarului s-a desprins și s-a revărsat peste Blatten, acoperind valea cu un nor dens de praf. Seismografele au înregistrat impactul ca un cutremur de 3,1 grade pe scara Richter, potrivit Walliser Bote.

Inimaginabilul s-a întâmplat. O prăbușire masivă a ghețarului a avut loc în urmă cu aproximativ 45 de minute. O mare parte a satului este afectată”, au transmis autoritățile locale într-un comunicat.

Geosphere Austria a raportat și ea un „semnal puternic” echivalent cu un cutremur de magnitudine 2,9, cauzat de prăbușirea ghețarului.

Nu putem decât să vă spunem că suntem alături de voi cu gândul. Oricât de greu ar fi. Încercăm să vă sprijinim în măsura posibilităților și vă ținem la curent cu noutățile”, au adăugat autoritățile în mesajul lor.

Lonza, râul local, a fost aproape complet blocat de moloz, cauzând acumularea apei și risc crescut de inundații.

Pericolul nu s-a încheiat. Viitorul Alpilor este incert

Specialiștii trag un semnal de alarmă: fenomenul nu este izolat și ar putea deveni din ce în ce mai frecvent din cauza schimbărilor climatice. Deghețarea permafrostului destabilizează masivele muntoase și crește riscul prăbușirilor.

Nu este exclus să fim nevoiți să renunțăm la văi”, avertizează experții.

Reinhard Steurer, profesor de politică climatică la BOKU Viena, crede că zonele alpine locuite vor deveni tot mai greu de menținut: „Infrastructura va fi distrusă mai des decât poate fi reconstruită.” „Vom pierde spațiu vital în Alpi. Pur și simplu nu vorbim încă despre asta, pentru că este prea aproape și, prin urmare, prea neplăcut”.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul