Cât de realist este proiectul Marii Britanii de a construi un pod între Irlanda de Nord şi Scoţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea irlandei foto: FB Horatiu Mircea Trusca

Irlanda şi Marea Britanie sunt la o depărtare de mai puţin de 20 de kilometri în cel mai îngust punct al Mării Irlandei. De aceea, Londra studiază oportunitatea construirii unui pod.

Guvernul britanic face acum un studiu de fezabilitate pentru a vedea dacă Irlanda de Nord poate fi legată printr-un pod sau un tunel de Scoţia, relatează CNN, citat de Digi 24.

Cu toate că distanţa este mică, există şi multe probleme în realizarea unui astfel de pod, probleme ce ţin de partea economică, infrastructură şi politică locală.

Prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, spune că proiectul e o deviere de la „problemele reale”, în timp ce în Irlanda de Nord, liderul adjunct al Sinn Fein, Michelle O'Neill, l-a numit „podul fantezie”.

În aceste condiţii, întrebarea la care trebuie să răspundă studiul de fezabilitate, ale cărui rezultate sunt aşteptate în această vară, este: se poate face o legătură maritimă fixă – şi merită să fie făcută - între Irlanda şi Scoţia?

Exact în acestă zonă îngustă de mare se află şanţul Beaufort, un imens şanţ natural de 50 de kilometri creat în ultima eră glaciară, cu o adâncime medie de aproximativ 150 de metri şi cu punctul cel mai adânc de aproximativ două ori mai mare.

Aici este cel mai mare depozit militar britanic cunoscut, unde există peste un milion de tone de muniţie neexplodată, precum şi arme chimice şi deşeuri radioactive, abandonate de Ministerul Apărării din Marea Britanie între Al Doilea Război Mondial şi mijlocul anilor '70, arată sursa citată.

O campanie de curăţare a muniţiei ar fi foarte dificilă din cauza curenţilor puternici şi a mării agitate. În plus, nimeni nu ştie exact unde este toată muniţia, o parte din ea putând fi mişcată de curenţi.

„Ceea ce ne-a arătat Brexitul este că există un volum considerabil de marfă care vine prin Dublin din Marea Britanie şi este destinat Irlandei de Nord”, spune Paul Quigley, inginer geotehnic şi director al Gavin & Doherty Geosolutions din Irlanda. El crede că ar fi greu să atragă părţile interesate să investească într-o rută care direcţionează traficul până în nord şi care să fie mai atrăgătoare decât traversările cu feribotul.

„Adevărata constrângere a podului este faptul că, având în vedere condiţiile meteorologice, vor exista perioade în care va fi închis din cauza vânturilor puternice şi a aspectelor de siguranţă. Cealaltă problemă este că pui o astfel de structură într-un mediu dur. Întreţinerea unui astfel de pod va avea probabil costuri enorme”, adaugă Paul Quigley.

Grant Shapps, ministrul transporturilor din Marea Britanie, spunea în martie că, dacă va fi construită o legătură fixă peste mare, e mai probabil să fie un tunel decât un pod, din cauza condiţiilor meteo.

Citeşte şi:

Tentativa de răpire a Prinţesei Anne. Câţi oameni au fost împuşcaţi şi cu ce sumă ar fi răscumpărat-o Regina

„Kiricocho“, blestemul strigat de Chiellini înaintea penalty-ului decisiv ratat de Saka! Ce semnificaţie are cuvântul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese