Bulgaria a ales propunerea americană. Renunţă la construirea centralei nucleare de la Belene în favoarea unui nou reactor la Kozlodui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul bulgar a decis miercuri să dea prioritate construirii unui nou reactor la actuala centrală nucleară de la Kozlodui, abandonând de facto proiectul celei de-a doua centrale nucleare la Belene, transmite AFP.

Un nou reactor nuclear ar putea fi gata la Kozlodui peste 10 ani, prin utilizarea echipamentelor care au fost livrate deja de partea rusă pentru centrala de la Belene, a anunţat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova. "Toate condiţiile tehnice sunt îndeplinite", a apreciat Petkova.

La centrala de la Kozlodui încă sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, unităţile 5 şi 6, date în exploatare în anii 1987 şi 1991. Unităţile 1,2, 3 şi 4 au fost închise între 1998 şi 2006 la cererea Bruxelles-ului, care a făcut din asta una dintre condiţiile pentru aderarea Bulgariei la UE.

Pentru construcţia noului rector de la Kozlodui, Guvernul de la Sofia a ales propunerea americană vizând o "soluţie hibridă", care ar combina echipamentele ruseşti care au fost deja furnizate pentru centrala de la Belene cu tehnologiile companiei americane Westinghouse.

"Acesta este un proiect de infrastructură extrem de important care asigură securitatea naţională, securitatea şi diversificarea energetică. În plus, vom utiliza echipamentele pentru centrala de la Belene care au fost deja plătite de stat şi contribuabili", a spus premierul bulgar Boiko Borisov.

În 2008, compania rusă Atomstroyexport şi compania energetică de stat din Bulgaria (NEK) au semnat un contract pentru designul, construcţia şi instalarea a două unităţi la o centrală nucleară ce urma să fie amplasată la Belene, pe Dunăre. Însă, în 2012, Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini, la care s-au adăugat presiunile Bruxellesului şi Washingtonului de a limita dependenţa energetică a ţării faţă de Rusia. Bulgaria a cheltuit deja circa 1,8 miliarde de dolari pentru acest proiect până în anul 2012, când guvernul de atunci, condus tot de Boiko Borisov, a decis suspendarea lucrărilor. Situl şi facilităţile instalate - achiziţionate din Rusia - au fost totuşi conservate şi întreţinute în acest timp.

Centrala de la Kozlodui produce aproximativ 30% din energia electrică din Bulgaria. 

La începutul lunii decembrie, anul trecut, SUA i-au propus Bulgariei să renunţe la construcţia celei de a doua centrale nucleare în ţară, în condiţiile în care acest proiect, aflat la Belene, bate pasul pe loc de ani de zile.

Programul a fost suspendat în mai multe rânduri din cauza costurilor şi a rentabilităţii, chiar dacă două reactoare au fost deja livrate de Rusia.

Şapte grupuri, printre care cel chinez CNNC, Rosatom (Rusia), Framatome (Franţa), General Electric (SUA) şi KHNP (Coreea de Sud), au depus în august 2019 oferte pentru a finaliza lucrările la această instalaţie.

Însă Washingtonul preferă să pună accent pe celălalt sit nuclear bulgar, cel activ de la Kozlodui. Această centrală dispune în prezent de două reactoare ruse, însă Bulgaria vrea să instaleze aici un reactor american, a anunţat în noiembrie premierul Boiko Borisov.

Ambasadoarea SUA în Bulgaria, Herro Mustafa, s-a deplasat la Kozlodui. La finalul vizitei, ea a propus "o soluţie hibridă care ar utiliza la maximum echipamentele deja cumpărate pentru proiectul Belene". "Un astfel de proiect ar fi mai justificat din punct de vedere financiar decât alte opţiuni", a scris ambasadoarea pe Facebook, o aluzie la situl de la Belene.

Cu prilejul unei vizite la Sofia la începutul lui octombrie, subsecretarul de stat american Francis Fannon a criticat acest proiect exploatat potrivit lui, ca şi alte proiecte energetice ruse, în scopuri politice. "Acest proiect creează dependenţă (...) Este bazat pe tehnologii pe care Rusia refuză să le utilizeze în propria sa ţară", a spus atunci responsabilul american.

Bulgaria a fost criticată dur de Washington şi pentru extinderea pe teritoriul său a gazoductului TurkStream, proiect etalon al Moscovei şi Ankarei.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham