Bugetul UE rămâne în impas

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negocierile pentru noul buget UE continuă săptămâna aceasta la Bruxelles. FOTO Reuters

Miniştrii de Externe din Uniunea Europeană se reunesc astăzi la Bruxelles pentru a purta o nouă rundă de negocieri pe marginea următorului cadru bugetar multianual, cel aferent perioadei 2014-2020. Discuţiile avansează însă într-un ritm dezamăgitor, în contextul în care aproape toţi liderii europeni vor reducerea fondurilor pe care statele lor le alocă vistieriei comune al Uniunii.

La sfârşitul acestei săptămâni, la Bruxelles va avea loc un nou summit al şefilor de stat din blocul comunitar pe tema următorului buget comun. 

Până la sfârşitul acestui an, miniştrii trebuie să implementeze cele aproximativ 70 de legi comunitare care să stabilească noul cadru pentru adoptarea bugetului pe următorii şapte ani. 

Mizele negocierilor pentru cadrul bugetar

Miza negocierilor este împărţirea a aproximativ 1.000 de miliarde de euro – valoarea totală a bugetului care trebuie divizat mai întâi pentru şapte ani, apoi pe fiecare program în parte. 

Un summit pe aceeaşi temă organizat în noiembrie 2012 nu a avut niciun rezultat. Punctele în care discuţiile s-au împotmolit şi de această dată rămân numeroase, ceea ce îi face pe analişti să afirme că progresele înregistrate sunt aproape de zero. De la ierarhia priorităţilor blocului – ce program ar trebui să primească mai mulţi bani? - şi până la politicile de implementare a acestora, politicienii nu au găsit direcţii asupra cărora să cadă de acord. 

Astfel, încă nu este deloc clar dacă fondurile alocate subvenţiilor agricole vor fi majorate, sau dacă se vor acorda, în schimb, mai mulţi bani pentru inovare sau ajutoare de dezvoltare regională.

De asemenea, problema fondurilor europene rămâne deschisă – există încă voci care cer ca statele cu rate scăzute de absorbţie a banilor europeni să aibă la dispoziţie sume mai mici în următorul exerciţiu bugetar comunitar. 

Hollande se va adresa marţi Parlamentului European

Între timp, Parlamentul European se pregăteşte pentru apariţia preşedintelui francez Francois Hollande, care va ţine un discurs în faţa aleşilor de la Bruxelles marţi, la Strasbourg.

Vizita vine într-un moment delicat pentru politicianul socialist: rata sa de aprobare a ajuns la cel mai scăzut nivel, în contextul ratei ridicate a şomajului şi al economiei fragile. Sprijinul francezilor pentru preşedinte a fost impulsionat însă după ce acesta a luat decizia de a mobiliza trupe în Mali, notează Euobserver.com. 

Apariţia lui Hollande face parte dintr-o campanie iniţiată de preşedintele PE, Martin Schulz, prin care încearcă să trasforme Parlamentul UE în forul de dezbatere pentru problemele importante pentru Uniune. Cancelarul german Angela Merkel precum şi Mario Monti, premierul Italiei, s-au adresat deja europarlamentarilor. 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”