British Airways anulează toate cursele de sâmbătă de la Londra, din cauza unei defecţiuni a sistemului IT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pana informatică de la British Airways afectează pasagerii companiei de pe mai multe aeroporturi din lume, printre care Hong Kong, Roma Praga, Milano, Stockholm şi Malaga, relatează BBC News. Compania britanică a anunţat că toate cursele de pe aeroporturile din Londra vor fi anulate pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

Un jurnalist BBC se află pe aeroportul internaţional din Roma, aşteptând să zboare la Londra. El a precizat că angajaţii British Airlines nu ştiu cât de lungă va fi întârzierea şi că i-au transmis că “toate cursele sunt consemnate la sol în toată lumea”.

Probleme sunt şi la Marsilia. “Când ne-am urcat în cele din urmă în avion, căpitanul a venit şi ne-a spus că sistemele IT sunt căzute în toată lumea. În cele din urmă, după ce am stat pe tarmac o oră şi jumătate, am coborât din avion. Acum sunt în zona de plecări din faţa porţii”, a povestit o femeie blocată la Marsilia, Alma Saffari.

Saffari, care călătoreşte împreună cu bebeluşul său de 13 luni, a spus că a primit un voucher pentru mâncare şi băuturi.

“O problemă majoră IT provoacă perturbări foarte grave la toate operaţiunile noastre de zbor din toată lumea”, a anunţat British Airways.

Compania şi-a cerut scuze şi a dat asigurări că “lucrează pentru a rezolva problema”.

Deocamdată nu există nicio dovadă care să sugereze că problema a fost provocată de un atac informatic, a dat asigurări grupul de transport aerian.

Toţi pasagerii afectaţi de pană – care vine în primul week-end al vacanţei şcolare în Regatul Unit – vor putea să îşi reprogrameze zborul sau să primească banii pe bilet înapoi.

Pana IT a provocat haos pe aeroporturile din Londra, unde oamenii au postat fotografii cu cozi pentru a ieşi din terminale, dar şi la ghişeele de informaţii. Pasagerii s-au plâns că au stat la cozi timp de peste trei ore numai pentru a ieşi din aeroportul Heathrow.

Compania britanică a avut o singură cursă sâmbătă între aeroportul Otopeni şi Londra, care a plecat la timp, în cursul dimineţii.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”