Britanicii ar vrea înapoi în Uniunea Europeană: rezultatele unui sondaj recent

0
Publicat:

Potrivit unui sondaj realizat la nivel naţional, dacă s-ar organiza un referendum, majoritatea cetăţenilor din Marea Britanie ar vota pentru reintegrarea în Uniunea Europeană.

Majoritatea britaniclor ar vrea înapoi în UE. Foto arhivă

La mai bine de opt ani de la votul pentru Brexit, un sondaj YouGov arată că majoritatea britanicilor regretă ieşirea din Uniunea Europeană şi că, dacă în momentul de faţă s-ar organiza un referendum pentru reintrarea Marii Britanii în rândul statelor membre, 59% la populaţie ar vota pentru, în timp ce doar 41% sunt în continuare împotriva UE, scrie Politico.

De asemenea, potrivit rezultatelor acestui sondaj, pe de o parte, cei mai mulţi dintre cetăţenii britanici consideră că ar fi oportună întărirea legăturilor între Regatul Unit și UE, dar, pe de altă parte, se îndoiesc de faptul că guvernul laburist nou ales are ca obiectiv al guvernării sale reintegrarea în blocul european. De altfel, premierul Keir Starmer, în vârstă de 61 de ani, chiar a subliniat că Partidul Laburist nu va încerca să se reintegreze în UE sau în piața unică sau uniunea vamală în timpul mandatului său de premier. 

În timp ce noul guvern de la Londra nu intenţionează să pună sub semnul întrebării Brexitul sau să revină la libera circulaţie a persoanelor, ministrul Comerţului, Jonathan Reynolds, a declarat recent că Regatul Unit ar trebui să "exploreze" modalităţi de "eliminare a anumitor bariere" în calea comerţului cu UE . 

YouGov a constatat că majoritatea alegătorilor (51%) consideră că victoria electorală zdrobitoare a Partidului Laburist nu îi conferă lui Starmer un mandat de a se reînscrie în UE - în comparație cu o cincime (21%) care au afirmat că da.

Cu toate acestea, sondajul arată, de asemenea, că alegătorii susțin o relație mai strânsă cu UE, care nu implică neapărat revenirea la blocul comunitar, la piața sa unică sau la uniunea vamală.

Programul laburist promitea să reseteze relațiile comerciale și de investiții ale Regatului Unit cu UE și să caute un pact de securitate. Prima deplasare în străinătate a lui David Lammy în calitate de ministru de Externe a fost în Germania, Polonia și Suedia, pentru a încerca să semnaleze o restabilire a relațiilor după o perioadă tensionată sub conservatori.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”