Brexit. Jean-Claude Juncker cere Londrei să pună în aplicare fără întârziere alegerea britanicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat pe Twitter că respectă decizia poporului britanic şi cere Guvernului de la Londra să o pună în aplicare fără întârziere.

„Poporul britanic şi-a exprimat dorinţa să plece. Regretăm această decizie, dar o respectăm. Ne aşteptăm ca Marea Britanie să dea curs acestei decizii. Orice întârziere ar prelungi incertitudinea fără să fie necesar“, a subliniat el, într-un mesaj similar celui transmis împreună cu liderii Consiliului European şi Parlamentului European, transmite news.ro.

Ei au subliniat că, până la finalizarea negocierilor, Marea Britanie va rămâne un membru al UE, cu toate drepturile şi obligaţiile care derivă din acest statut.

„Potrivit tratatelor pe care Marea Britanie le-a ratificat, legea UE continuă să se aplice în totalitate în şi vizând Marea Britanie, până când aceasta nu mai este membru“, au adăugat oficialii.

Ei au insistat că nu vor exista renegocieri pentru rămânerea Londrei în UE, dar blocul comunitar speră „că va fi un partener apropiat al Uniunii Europene în viitor“.

„Orice acord care va fi încheiat cu Marea Britanie ca ţară terţă va trebui să reflecte interesele ambelor părţi, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile“, au conchis liderii UE, care şi-au exprimat regretul faţă de rezultatul referendumului.

Oficialii au transmis şi un mesaj de unitate a blocului comunitar după decizia britanică. „Uniunea este cadrul viitorului nostru comun. Suntem legaţi de istorie, geografie şi interese comune şi ne vom dezvolta cooperarea pe aceste baze“, au subliniat ei.

Premierul britanic David Cameron a afirmat că sarcina activării Articolului 50 îi va reveni succesorului său.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată