Brexit. Ce le-a transmis premierul Boris Jonhson britanicilor după discuţia cu şefa Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şefa Comisie Europene, Ursula von der Leyen şi premierul britanc Boris Johnson

Premierul Boris Johnson a declarat, după convorbirea avută cu preşedinta Comisiei Europene, la care a fost hotărât ca discuţiile privind un acord comercial post-Brexit să continue, că cele două părţi sunt încă departe pe subiectele cheie şi că, dacă este necesar, vor fi aplicate regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO).

 Johnson a declarat jurnaliştilor: „Suntem încă foarte îndepărtaţi pe problemele cheie”.

El a spus că este „foarte fericit” să vorbească cu alte capitale europene şi a reiterat: „Cel mai probabil acum este că trebuie să ne pregătim pentru termenii WTO, termenii comerciali cu Australia”.

Un Brexit în stilul termenilor comerciali pe care Marea Britanie i-a stabilit cu Australia ar însemna unul fără acord cu UE, astfel că Regatul va avea schimburi comerciale cu Uniunea în baza regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

„Pregătiţi-vă cu încredere pentru 1 ianuarie - schimburi comerciale sub termenii WTO, dacă suntem nevoiţi”, a spus Johnson. „Nu vrem să se ajungă la asta. Vom încerca din toate puterile”, a completat prim-ministrul.

El a precizat că încă poate fi ajuns la un acord „dacă partenerii noştri îl vor”.

„Marea Britanie nu poate fi blocată în orbita reglementărilor UE şi este evident că trebuie să recuperăm controlul asupra domeniului pescuitului. Deci, acestea sunt aspectele: cred că este foarte clar despre ce vorbeşte Mareea Britanie”.

Johnson a subliniat că discuţiile cu UE vor continua. El a spus că a emis din nou oferta de a discuta cu „alte capitale”, dar a spus că CE este „foarte hotărâtă” să menţină negocierile între Regat şi Comisie.

Prim-ministrul a adăugat că Marea Britanie a făcut „pregătiri uriaşe” pentru a părăsi Blocul Comunitar fără un acord. El i-a îndemnat pe cetăţeni să acceseze gov.uk/transition pentru a afla „tot ce trebuie să facă” până la 1 ianuarie.

„Indiferent de ce se întâmplă, Marea Britanie va fi foarte bine”, a conchis el.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a declarat că Uniunea Europeană nu se va pierde cu firea având în vedere că discuţiile cu Marea Britanie privind un acord comercial post-Brexit sunt aproape de apogeu, relatează BBC.

 El a declarat pentru France Inter Radio că UE îşi doreşte un acord bun care să respecte integritatea pieţei sale unice.

Michel a salutat decizia celor două părţi implicate în negocieri de a continua discuţiile după termenul limită, care era duminică.

„Trebuie să facem tot ce putem pentru ca un acord să fie posibil. Trebuie să susţinem un acord bun”, a declarat el.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?