Bilanţul inundaţiilor devastatoare din Grecia a urcat la 14 morţi

0
0
Publicat:

  Bilanţul inundaţiilor devastatoare care au lovit regiunea Tesalia, din centrul Greciei, a crescut duminică, ajungând la 14 morţi, au anunţat pompierii, relatează AFP.

FOTO Profimedia

Cadavrul unui bărbat de 65 de ani şi cel al mamei sale în vârstă de 88 de ani au fost găsite în apropierea oraşului Karditsa, unde operaţiunile de salvare continuă fără încetare.

Un bilanţ anterior anunţa 12 decese.

„În total 4.250 de persoane au fost salvate şi duse în siguranţă, între marţi, 5 septembrie, ora 07:00 (04:00 GMT), şi duminică, 10 septembrie, ora 07:00", au declarat pompierii eleni într-un comunicat.

Potrivit Departamentului de protecţie civilă, cinci persoane sunt în continuare date dispărute.

În oraşul portuar Volos, alimentarea cu apă rămâne o problemă, staţiile de pompare şi o mare parte a reţelei de alimentare cu apă fiind distruse în timpul furtunii.

„Apa nu este potabilă”, a reamintit Ministerul Grec al Sănătăţii, referindu-se la cazuri de gastroenterită.

Întreaga regiune Pelion este încă afectată de întreruperile de electricitate şi apă, în timp ce drumurile principale au fost avariate de ploile torenţiale.

Pompierii rămân mobilizaţi şi în Larissa unde râul Pinios a ieşit din matcă şi apa a crescut periculos la marginea oraşului.

Considerată un fenomen „extrem prin prisma cantităţilor de ploi căzute într-un interval de 24 de ore”, furtuna Daniel a lovit luni şi marţi prefectura Magnesia, în special capitala sa, oraşul portuar Volos, şi satele de pe Muntele Pelion, înainte să devasteze miercuri localităţi din jurul oraşelor Karditsa şi Trikala.

Intemperiile s-au produs la scurt timp după incendiile de vegetaţie devastatoare care au avut loc în această vară în Grecia şi care au făcut cel puţin 26 de victime.  

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani