Biden, despre republicanii care blochează ajutorul pentru Ucraina: „O neglijență criminală”

0
Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz și președintele american Joe Biden şi-au unit forţele vineri pentru a cere Congresului SUA să deblocheze în cele din urmă un nou ajutor financiar pentru Ucraina, relatează AFP.

Olaf Scholz, primit de Joe Biden la Casa Alba FOTO EPA-EFE

„Incapacitatea Congresului Statelor Unite de a ajuta Ucraina este aproape o neglijenţă criminală. Este un scandal”, a criticat preşedintele Biden, care cere de luni de zile un ajutor suplimentar de 60 de miliarde de dolari pentru a relua asistenţa militară, întreruptă la sfârşitul lunii decembrie.

„Să sperăm că (aleșii, n. red.) vă urmăresc şi decid să acorde sprijinul necesar, pentru că fără ajutorul Statelor Unite şi al statelor europene, Ucraina nu ar avea nicio şansă să se apere”, a adăugat invitatul său, pe care preşedintele american l-a primit în Birou Oval.

Cancelarul german a profitat de scurta sa declaraţie în faţa presei pentru a denunţa interviul „ridicol” acordat de Vladimir Putin așa-zisului jurnalist american Tucker Carlson, apropiat de Donald Trump.

Joi seară, cancelarul Olaf Scholz s-a întâlnit cu mai mulţi senatori democraţi şi republicani, cărora le-a cerut să susţină Kievul. Această vizită bilaterală, a treia de la preluarea mandatului în decembrie 2021, are loc în timp ce administraţia preşedintelui Joe Biden, în campanie pentru realegere, şi opoziţia republicană din Congres negociază de luni de zile un text care să includă noi fonduri pentru Ucraina, dar şi pentru Israel.

Senatul american a făcut joi un mic pas spre eliberarea acestui ajutor, dar viitorul acestuia rămâne foarte incert, din cauza rezistenţei aleşilor care îl susţin pe Donald Trump din Camera Reprezentanţilor.

Între timp, cancelarul german se prezintă drept un campion al ajutorului acordat Ucrainei. A dublat practic bugetul pentru ajutorul militar la peste şapte miliarde de euro anul acesta şi continuă să îşi îndemne partenerii europeni să îşi mărească asistenţa, subliniind că Germania - al doilea contributor în valoare absolută după SUA - nu poate duce totul pe umerii ei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat