Bebeluș de 4 luni drogat cu cocaină, în Franța. Părinții au fost puși sub acuzare

0
Publicat:

Un caz revoltător a șocat opinia publică din Franța. Un bebeluș de doar patru luni a fost testat pozitiv la cocaină, iar părinții săi, cunoscuți pentru dependența de droguri, au fost puși sub acuzare.

Un bebeluș de doar patru luni a fost testat pozitiv la cocaină în Franța FOTO: Arhivă

Vineri, un cuplu s-a prezentat cu bebelușul lor la spitalul din Béziers, în sudul Franței. Copilul avea răni vizibile care necesitau examinare medicală. În timpul consultației, tatăl a fugit din spital cu bebelușul în brațe, dar a fost ulterior recuperat și adus înapoi pentru investigații.

Testele toxicologice efectuate au confirmat prezența cocainei în organismul copilului. În acest moment, nu se ştie cum a putut să o ingereze, notează postul francez BFMTV, potrivit News.ro.

Părinții, cunoscuți pentru consumul de droguri

Atât mama, cât și tatăl copilului sunt cunoscuți ca fiind consumatori de droguri. Ambii au fost reținuți preventiv în aceeași zi. Ulterior, procurorii i-au pus sub acuzare.

Tatăl a fost plasat în arest preventiv, iar mama a fost eliberată sub control judiciar, cu interdicția de a-și revedea copilul. Băiețelul a fost preluat de serviciile de protecție a copilului (ASE - Aide Sociale à l’Enfance).

Ancheta va stabili dacă a fost accident sau abuz

A fost deschisă o anchetă judiciară pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care copilul a fost expus la cocaină. În perioada următoare, judecătorul de instrucție va putea solicita expertize medicale, toxicologice și sociale.

Anchetatorii trebuie să stabilească dacă expunerea copilului a fost accidentală sau dacă a fost rezultatul unei neglijențe grave ori al unei forme de abuz.

Potrivit presei franceze, sunt probabile şi audieri suplimentare. Dacă se confirmă acuzaţiile, cazul ar putea duce la o procedură penală. Mai ales în situaţia în care se va constata că este vorba de violenţă intenţionată asupra unui minor sub 15 ani.

Cazul a stârnit indignare în Franța, punând din nou în discuție problema expunerii minorilor la pericolele asociate consumului de droguri.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă