Barack Obama, vizită istorică în Regatul Unit. Preşedintele american le-a cerut britanicilor să rămână în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Cameron şi Barack Obama vor ca Marea Britanie să rămână în UE FOTO Reuters

Preşedintele american Barack Obama a ajuns în Marea Britanie, acolo unde a făcut un apel puternic ca ţara să rămână în Uniunea Europeană, spunând că statutul de membru al comunităţii a amplificat locul Regatului Unit în lume şi a făcut blocul comunitar mai puternic, relatează Reuters.

Obama spune că o ieşire a Marii Britanii din UE ar slăbi vestul şi că proble precum migraţia, terorismul şi încetinirea economiei pot fi rezolvate mai eficient cu Regatul Unit în Uniunea Europeană.

Obama a vorbit despre istoria interconectată a Statelor Unite şi a Regatului Unit şi a evocat zecile de mii de americani care se odihnesc în cimitire de război din Europa.

„Uniunea Europeană nu moderează influenţa britanică, ci o amplifică”, a scris preşedintele american într-un editorial publicat în The Daily Telegraph.

„Statele Unite văd cum vocea voastră puternică în Europa face ca Europa să aibă o poziţie puternică în lume şi ţine Uniunea Europeană deschisă şi legată puternic de aliaţii săi de pe partea cealaltă a Atlanticului”, a continuat Obama.

În cadrul vizitei, preşedintele american va lua prânzul cu Regina Elisabeta, care tocmai a celebrat a 90-a aniversare, şi va avea o întâlnire cu premierul David Cameron.

Ultimele sondaje de opinie arată că tabăra care doreşte rămânerea Marii Britanii în UE se bucură de un uşor avantaj, dar o proporţie mare din electorat nu a decis, încă, cum va vota la referendumul de pe 23 iunie.

Comentariile lui Obama vor fi primite bine de premierul britanic David Cameron, care susţine că o ieşire din UE va face regatul vulnerabil în faţa a ceea ce denumit agresiunile preşedintelui rus Vladimir Putin. Întrebat în legătură cu opinia preşedintelui american, Cameron a spus, în trecut, Parlamentului, că crede că Marea Britanie „ar trebui să asculte sfaturile prietenilor şi altor ţări, şi nu am găsit niciun lider al unei ţări prietene care crede că ar trebui să plecăm”.

Obama a avut o intervenţie similară şi în referendumul din 2014 privind independenţa Scoţiei, când a spus că speră ca Marea Britanie „să rămână puternică, robustă şi unită”.

Susţinătorii plecării Regatului Unit din Uniunea Europeană spun că Statele Unite nu ar fi acceptat niciodată să îşi dilueze suveranitatea naţională în maniera în care UE cere acest lucru membrilor săi.

Boris Johnson, primarul conservator al Londrei şi cel mai vocal susţinător al ieşirii din Uniune, a declarat că nu acceptă lecţii de la americani privind statutul de membru UE şi a catalogat declaraţiile lui Obama drept „ipocrite”.

Nigel Farage, liderul partidului UKIP, care susţine, la rândul său, ieşirea din UE, a criticat, de asemenea, poziţia lui Obama.

„Este o intervenţie care nu este binevenită de la cel mai anti-britanic preşedinte american din toate timpurile. Din fericire, nu va mai fi în funcţie prea mult timp”, a spus Farage.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”