Barack Obama, dezgustat de măsurile antisemite ale activiştilor proruşi de la Doneţk

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a exprimat recent „dezgustul” în legătură cu măsurile antisemite adoptate de câţiva lideri separatişti proruşi de la Doneţk, a precizat consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, Susan Rice, potrivit AFP.

Evreii care au peste 16 ani au fost somaţi de către militanţii proruşi de la Doneţk să se înregistreze separat la sediul administraţiei locale în maximum două săptămâni şi să achite totodata o sumă de 50 de dolari.

„În cazul în care evreii vor refuza să se înregistreze, atunci cetăţenia lor va fi retrasa, iar bunurile confiscate. Ei vor fi deportati”, a anunţat un lider al activiştilor pro-rusi din Doneţk.

Documentul care atestă această segregare etnică are însemnul Partidului „Republicii din Donetk”, realizat fără ai fi recunoscut de guvernul interimar de la Kiev.

„Preşedintele american şi-a exprimat dezgustul în legătură cu această situaţie”, a declarat consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, Susan Rice.

„Aceste măsuri nu îşi au locul în secolul XXI” a mai subliniat Susan Rice.

Separatiştii proruşi îşi argumentează acţiunea pe baza unor presupuse informaţii potrivit cărora comunitatea evreiască are legături cu guvernul de la Kiev.

Un alt oficial american care a dorit să faca unele precizari asupra acţiunilor liderilor rusi a fost John Kerry, secretarul de Stat american, care a declarat ca măsurile sunt pur şi simplu „intolerabile”şi „grotesti”.

Deşi nu recunoaşte în mod oficial implicarea sa în cadrul protestelor din estul Ucrainei, Federaţia Rusă a condamnat deseori autoritătile de la Kiev. Rusia se referă deseori la ele ca fiind „fascisti” sau „neonazişti”.


Citeşte şi:

Separatiştii din Doneţk obligă evreii să-şi declare religia şi averile, altfel riscă deportarea

Evreii din Donekţ, focar separatist din estul Ucrainei, au fost informaţi că trebuie să-şi declare religia şi averea. În caz contrar, militanţii îi ameninţă cu deportarea, iar asta din cauza sprijinului evreilor faţă de Kiev şi ostilitatea lor faţă de „republica ortodoxă Doneţk”.

„Chestiunea evreiască” în criza din Ucraina. Cum a fost folosită comunitatea de evrei pentru a justifica intervenţia militară rusă în Crimeea

Presa rusă transmite tot mai vehement că Euromaidanul a fost orchestrat şi controlat de „neonazişti” şi „fascişti”. Putin a anunţat ieri că a văzut cu ochii lui o svastică în Piaţa Independenţei, cea în care au murit aproximativ 100 de persoane în timpul protestelor pro-europene.

Adevărul Live: A izbucnit deja războiul civil în Ucraina?

Jurnalistul Mircea Barbu şi specialistul în geopolitică Marius Văcărelu au fost în studioul Adevărul pentru discuta despre evenimentele din ultimele 24 de ore, care ameninţă să rupă Ucraina în două.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”