„Autonomia strategică” propusă de Macron. Polonia critică dur inițiativa: „Unii lideri occidentali visează”

0
Publicat:

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a reiterat marți ideea președintelui Emmanuel Macron despre distanțarea Europei de Statele Unite pledând ca Uniunea Europeană să aibă o „gândire strategică” proprie. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a criticat această inițiativă a Parisului.

Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

În timp ce Le Maire spune că UE trebuie să devină independentă de Statele Unite şi să îşi dezvolte propria „gândire strategică”, Morawiecki afirmă că alianţa cu americanii este „fundamentul absolut” al securităţii europene, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Părerile divergente ale celor doi oficiali au fost formulate după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat săptămâna trecută, în cursul unei vizite la Beijing, că Europa are nevoie de o „autonomie strategică”.

UE nu trebuie să se alinieze nici cu Statele Unite, nici cu China în problema Taiwanului, ci să formeze un „al treilea pol”, susține liderul de la Elysee.

Nici bine nu s-a întors din China că Macron s-a deplasat pentru o vizită de două zile în Olanda, unde se aşteaptă să îşi prezinte „viziunea” asupra suveranităţii şi securităţii europene din punct de vedere economic şi industrial.

„Suntem evident aliaţi ai Statelor Unite, avem în comun aceleaşi valori, avem în comun multe interese economice, însă dacă suntem aliaţii Statelor Unite, nu înseamnă că trebuie să fim împotriva Chinei”, susține Le Maire.

Ministrul francez a insistat că „nu trebuie să fim atraşi în această rivalitate între Statele Unite şi China”. „Dorim să construim independenţa europeană, să întărim Europa”, a insistat el.

Atât Franţa, cât şi Uniunea Europeană optează pentru „calea dialogului”, a adăugat Le Maire, întrebându-se retoric dacă aceasta nu este „preferabilă unei logici a confruntării şi accelerării oricărui conflict”.

Morawiecki, aflat începând de marţi într-o vizită de trei zile în Statele Unite, a promis că alianţa cu Washingtonul va fi „prima prioritate” a Poloniei în primul semestru din 2025, când va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Alianţa cu Statele Unite este fundamentul absolut al securităţii noastre, care se bazează pe doi piloni - cooperarea economică şi cea în domeniul apărării”, a spus premierul polonez înainte de plecarea spre Washington, unde se va întâlni cu vicepreşedinta Kamala Harris.

„Unii lideri occidentali visează la o cooperare cu toată lumea, cu Rusia şi cu unele puteri din Extremul Orient”, a conchis Mateusz Morawiecki.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție