Atenţionarea Parlamentului European: Uniunea Europeană trebuie să ia mai multe măsuri contra ingerinţelor externe şi a dezinformării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlamentul European FOTO Arhivă

Uniunea Europeană trebuie să ia mai multe măsuri pentru combaterea ingerinţelor externe şi a dezinformării, iar ţări autoritare, precum Rusia şi China, manipulează informaţiile pentru a destabiliza democraţia europeană, atenţionează Parlamentul European, potrivit Agerpres, într-un raport adoptat miercuri.

Raportul, elaborat de eurodeputata letonă Sandra Kalniete (grupul PPE) şi adoptat cu 552 de voturi pentru, 81 împotrivă şi 60 abţineri, arată că Uniunea Europeană nu cunoaşte bine situaţia şi nu prevede măsuri în domeniu, aşadar ingerinţa e o tactică atractivă pentru actori străini răuvoitori şi pune în pericol democraţia, relatează Agerpres

Autorităţile ar trebui ia în calcul revocarea licenţelor în cazul organizaţiilor care distribuie propagandă de stat străină. „În timp ce războiul este în desfăşurare în Ucraina, platformele online şi întreprinderile din domeniul tehnologiei trebuie să adopte o poziţie prin suspendarea conturilor care neagă, glorifică sau justifică agresiunea, crimele de război şi crimele împotriva umanităţii. Pe termen lung, avem nevoie de o strategie clară din partea Comisiei Europene şi de norme cu adevărat obligatorii ale UE privind responsabilitatea şi transparenţa pentru platformele online. Rezilienţa trebuie să fie scutul nostru de protecţie - ar trebui să investim masiv în sprijinirea mass-mediei independente de calitate, inclusiv în vecinătatea UE”, a declarat raportoarea Sandra Kalniete.

Potrivit Parlamentului European, actorii răuvoitori pot să influenţeze alegeri, să efectueze atacuri cibernetice, să recruteze foşti politicieni care au avut funcţii înalte şi să propage polarizarea în dezbaterea publică. Faptul că în general nu se conştientizează gravitatea ingerinţelor străine şi a cazurilor de manipulare a informaţiilor de care se fac vinovate cu preponderenţă Rusia şi China este exacerbat de lacunele din legislaţie şi de coordonarea insuficientă dintre ţările Uniunii. În actualul război de agresiune împotriva Ucrainei, guvernul rus a demonstrat că „pot fi folosite ca o armă chiar şi informaţiile'”, întrucât Rusia răspândeşte „dezinformare fără precedent ca nivel de rea voinţă şi amploare” pentru a-şi induce în eroare propriii cetăţeni şi comunitatea internaţională cu privire la război. În această privinţă, Parlamentul European salută interzicerea, recent introdusă la nivelul UE, a canalelor de propagandă ruseşti, cum ar fi Sputnik TV şi RT.

Eurodeputaţii îndeamnă Uniunea Europeană să creeze o strategie comună pentru a răspunde provocării create de dezinformare. În plus, Parlamentul European recomandă ca mass-media caracterizată prin pluralism şi independenţă, jurnaliştii, verificatorii veridicităţii informaţiilor şi cercetătorii să primească fonduri publice. De asemenea, ar trebui luată în considerare posibilitatea revocării licenţelor organizaţiilor care distribuie propagandă de stat străină.

O măsură propusă este obligativitatea ca platformele de comunicare socială, care servesc drept vectori pentru ingerinţa străină, să nu mai promoveze conturile neautentice care răspândesc interferenţele străine dăunătoare, inclusiv în alte limbi decât engleza. Universităţile europene ar trebui să reanalizeze cooperarea cu institutele Confucius şi platformele chineze de lobby şi ar trebui clarificate relaţiile „extrem de nepotrivite” dintre anumite partide politice europene şi Rusia.

O altă propunere este interzicerea finanţării din străinătate a partidelor politice europene şi naţionale şi îmbunătăţirea urgentă a securităţii cibernetice şi ar trebui întocmită o listă a programelor informatice de supraveghere care să fie considerate ilegale, precum Pegasus.

De asemenea, potrivit PE, ar trebui îngreunat procesul prin care actorii străini pot recruta foşti politicieni de rang înalt după ce şi-au încheiat mandatul, amintind cazul cancelar social-democrat german Gerhard Schröder. În vârstă de 77 de ani, acesta are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin: este preşedinte al consiliului de supraveghere al Rosneft, cel mai important grup petrolier rusesc, şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, controversatul gazoduct ruso-german, iar, în principiu, ar trebui să intre în iunie în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”