Atacurile de la Harkov: Bilanţul victimelor, revizuit în creştere. Oficial ucrainean: Rusia vrea să transforme oraşul în „Alep-2016, Groznîi-1996”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atac cu rachete la Harkov FOTO EPA-EFE

Cel puţin 12 persoane, între care un copil, au fost ucise în urma unor bombardamente efectuate de armata rusă miercuri seara şi joi dimineaţă la Harkov, arată un nou bilanţ.

Precedentul bilanţ, făcut public joi dimineaţă, era de şase morţi şi zeci de răniţi.

Armata rusă îşi continuă bombardamentele la Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, situat în estul ţării vecine.

După o lovitură devastatoare cu o rachetă Iskander miercuri seara, în jurul orei locale 21.30, oraşul a fost atacat din nou cu rachete joi dimineaţă. La fel ca în seara precedentă, a fost avariată o pensiune, iar în locurile în care au căzut rachetele au izbucnit incendii, scrie agenţia de presă Ukrinform, citată de Agerpres.

Cel puţin 12 persoane au murit, iar altele 25 au fost rănite, printre care copii şi bătrâni, precizează Ukrinform, care citează ultimul bilanţ disponibil.

„Noaptea trecută şi această dimineaţă au fost cele mai tragice momente la Harkov de la începutul războiului”, a declarat primarul oraşului, Igor Terehov, semnalând că vineri va fi o zi de doliu în memoria victimelor.

Situat la aproximativ 40 de kilometri de frontiera cu Rusia, Harkovul este cu regularitate vizat de către armata rusă, care nu au reuşit să-l cucerească de la începutul războiului, pe 24 februarie.

„Harkov. 175 de zile de groază. Teroare zilnică, lovituri cu rachete asupra zonelor rezidenţiale şi civililor. Rusia vrea să transforme Harkovul în Alep-2016, Groznîi-1996 sau Varşovia-1945 şi se delectează cu sânge în transmisiune directă. Toţi cei care continuă să aibă de a face cu Moscova sunt complici la această crimă”, a reacţionat pe Twitter consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.

Atacurile din Harkov au avut loc înaintea unei întâlniri, la Liov, în vestul Ucrainei, între preşedintele Volodimir Zelenski, omologul său turc Recep Tayyip Erdogan şi secretarul general al ONU Antonio Guterres.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani