Atacuri cu cuţitul la Londra: Cel puţin un mort şi zece răniţi. Ce spune poliţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Un bărbat a murit şi alţi 10 au fost răniţi prin înjunghiere în sudul Londrei. Poliţia a fost solicitată pentru cinci atacuri cu cuţite în Croydon, vineri seară, scrie BBC.

Potrivit BBC, până la acest moment nu se ştie dacă incidentele au legătură între ele, a precizat Poliţia Metropolitană. 

Un bărbat a fost declarat mort la faţa locului, pe Wisbeach Road, Croydon, iar altul a fost transportat la spital.

Alţi doi bărbaţi au suferit răni şi doi au fost arestaţi în incidente separate. 

„Din păcate, în această seară au avut loc altercaţii inutile şi extrem de violente, inclusiv una care s-a soldat în mod tragic cu pierderea unei vieţi”, a afirmat detectivul Nicky Arrowsmith.

Ea a făcut apel la cei care pot furniza informaţii să contacteze poliţia.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort