Astronomul Vaticanului este de părere că predicţiile maya privind sfârşitul lumii sunt false

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vine sau nu vine sfârşitul lumii? FOTO Arhivele Adevărul

Directorul Observatorului astronomic al Vaticanului, preotul José G. Funes, avertizează că ipotezele maya privind sfârşitul lumii sunt "false", explicând că, din punct de vedere creştin, nu va exista un sfârşit al lumii, ci o transformare a acesteia, spre viaţă, într-un moment viitor care ne este încă, inaccesibil.

"Oamenii au avut mereu întrebări despre originea lor şi despre existenţă. De unde venim şi unde mergem? Aceasta este întrebarea care a străbătut mileniile. De multe ori, la această întrebare pot fi date răspunsuri neraţionale. În presă şi pe Internet, se vorbeşte zilele acestea despre sfârşitul lumii, pe care mayaşii l-ar fi prevăzut pe 21 decembrie 2012. Dacă facem o căutare pe Google, pe acest subiect sunt 40 de milioane de rezultate. Conform acestei aşa-numite profeţii, ar urma să se producă o aliniere a planetelor şi a Soarelui cu centrul Căii Lactee, precum şi o inversare a polilor magnetici ai Terrei. Nu merită să discutăm fundamentele ştiinţifice ale acestor afirmaţii, evident false", explică, în revista oficială a Vaticanului, Osservatore Romano, preotul José Gabriel Funes, directorul Observatorului astronomic al Bisericii Romano-Catolice.

"În 2003, când predam la Universitatea din Tegucigalpa, în Honduras, un curs de astronomie extragalactică (...), am avut ocazia de a vizita ruinele maya de la Copán şi de a admira de aproape marile capacităţi de observare a cerului pe care le aveau aceste popoare. În orice caz, nu îşi puneau problema dacă Pământul sau Soarele erau în centrul universului. Erau interesaţi mai mult de găsirea logicii repetitive în evenimentele trecute, pentru a putea prezice viitorul. În cultura maya, timpul avea o dimensiune ciclică, repetitivă. Astronomia se dezvolta în funcţie de politică şi religie, cu obsesia ciclicităţii temporale", adaugă oficialul Vaticanului.

"Până acum, acestea sunt ipotezele cosmologice susţinute prin argumente ştiinţifice. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că înţelegerea noastră, deşi pare avansată, nu este completă. Până acum, nu cunoaştem natura fizică a materiei întunecate, nici a energiei întunecate. Totuşi, putem măsura efectele pe care le produc. Conform speculaţiilor unor specialişti, universul ar putea să nu aibă un sfârşit unic, ci există «teoria multiends»: diversele părţi componente vor sfârşi în perioade diferite", notează preotul catolic Jose Funes, conform Mediafax.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie