Armenia, amenințată: Azerbaidjanul și Turcia organizează exerciții militare în pofida reuniunii de la Teheran

0
Publicat:

Ministerul azer al Apărării a anunţat luni începerea unor exerciţii militare cu Turcia în apropiere de Armenia, într-un context de tensiuni între Baku şi Erevan după ce Azerbaidjanul şi-a reimpus controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah, relatează AFP.

FOTO Shutterstock

Potrivit părții azere, aceste manevre sunt organizate la Baku, în enclava sa Nahicevan, ce se învecinează cu Armenia şi Iranul, precum şi în „teritorii eliberate”, a căror localizare nu a fost precizată şi care ar putea fi Karabah sau districte azere alăturate.

Aceste exerciţii mobilizează până la 3.000 de soldaţi din cele două ţări, zeci de vehicule blindate, piese de artilerie şi circa 20 de aeronave.

Scopul lor este de „a asigura coerenţa în luptă”, „a îmbunătăţi comandamentul”, precum şi „profesionismul trupelor”, mai susține Baku.

Soldaţii vor exersa utilizarea artileriei şi aviaţiei, construirea de pontoane şi paraşutarea pe teritoriul inamic, a adăugat sursa citată.

Tensiunile dintre Azerbaidjan şi Armenia sunt vechi şi au escaladat după ce Baku şi-a reimpus controlul în Karabah în urma unei operaţiuni militare fulgerătoare la sfârşitul lui septembrie. Înainte de aceasta, regiunea s-a aflat timp de circa 30 de ani sub controlul separatiştilor armeni.

Aproape toată populaţia din Nagorno-Karabah, peste 100.000 de persoane din cele 120.000 înregistrate oficial, a fugit în Armenia.

De atunci, Erevanul este îngrijorat că vecinul său, mai bogat, mai bine înarmat şi susţinut de Turcia, va încerca să-şi extindă şi mai mult avantajul. Armenia se teme că Azerbaidjanul ar putea încerca să lege cu forţa enclava Nahicevan de teritoriul său atacând sudul teritoriului armean.

Diverse formate de negocieri există între Armenia şi Azerbaidjan, însă până acum nu s-a ajuns la niciun acord între cele două ţări.

Exercițiile militare azero-turce au fost anunțate în chiar ziua în care miniştrii de Externe armean, azer, rus, turc şi iranian s-au reunit la Teheran pentru a discuta disputele azero-armene.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham