Armata ucraineană revendică progrese la Bahmut. Prigojin arată cadavrul unui presupus combatant american

0
Publicat:

Trupele ucrainene au reuşit să înainteze în jurul oraşului Bahmut în ultimele zile, dar în acest timp trupele ruse au avansat puţin în interiorul acestui oraş pe care armata rusă încearcă din vara anului trecut să-l cucerească, a declarat marţi ministrul adjunct ucrainean al apărării, Hanna Maliar, relatează Reuters.

FOTO: Profimedia

„În ultimele zile, trupele noastre au eliberat de sub controlul inamicului circa 20 de kilometri pătraţi în suburbiile de nord şi sud ale Bahmutului. În acelaşi timp, inamicul avansează oarecum în interiorul Bahmutului, distrugând complet oraşul cu artileria”, a spus responsabila ucraineană citată.

Ea a reafirmat că Rusia continuă să trimită acolo trupe de paraşutişti şi „luptele grele continuă cu rezultate diferite”, atrăgând însă atenţia ca acţiunile armatei ucrainene la Bahmut să nu fie confundate cu mult aşteptata contraofensivă ucraineană majoră, care încă nu a fost lansată, potrivit Agerpres. 

Mai devreme, Ministerul rus al Apărării a menţionat în raportul său public zilnic despre evoluţia frontului că pentru trupele sale „situaţia cea mai complicată este în zona localităţii Ivanivske, situată la sud-vest de Bahmut, unde, susţine acest minister, trupele ruse au respins în ultimele 24 de ore aproape 10 atacuri ucrainene şi aviaţia rusă a distrus un drum de acces pentru aprovizionarea trupelor ucrainene”. 

Ministerul rus al Apărării mai susţine că unităţile de asalt ruse, referire la gruparea de mercenari Wagner, continuă operaţiunile ofensive în interiorul oraşului Bahmut, în partea de vest a oraşului, unde rezistă ultimii apărători ucraineni.

Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a semnalat din nou că sunt probleme cu flancurile, adică la nord şi sud de Bahmut, unde trupele ucrainene încearcă străpungerea liniilor defensive ţinute de trupele regulate ale armatei ruse.

În imagini publicate pe canalul său de Telegram, Prigojin a arătat marţi corpul neînsufleţit al unui bărbat pe care l-a identificat drept cetăţean american ce a luptat la Bahmut alături de trupele ucrainene, prezentând şi un act de identitate, aparent american.

„Îl predăm Statelor Unite, îl aşezăm într-un sicriu, acoperit cu un drapel american, cu respect, pentru că nu a murit în patul său ca un bunic, ci a murit în război, probabil într-un mod demn", spune Prigojin în mesajul redat de agenţia EFE.  

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă