Armata rusă s-a retras de pe Insula Şerpilor. „Un gest de bunăvoinţă“, anunţă Moscova, o victorie a ucrainenilor, susţine Kievul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Rusia a confirmat joi retragerea trupelor de pe Insula Şerpilor în ceea ce Moscova consideră a fi „un gest de bunăvoinţă”, informează TASS şi AFP.

Prin retragerea trupelor aflate în garnizoana de pe insulă, Federaţia Rusă demonstrează că nu doreşte să împiedice eforturile ONU de organizare a unui „coridor umanitar” pentru exportul produselor agricole ucrainene, a precizat ministerul rus al Apărării.

„Pe 30 iunie, într-un gest de bunăvoinţă, forţele armate ale Federaţiei Ruse şi-au îndeplinit misiunea pe Insula Şerpior şi s-au retras din garnizoana unde se aflau staţionate aici. Astfel, Federaţia Rusă demonstrează întregii comunităţi internaţionale că nu doreşte să împiedice eforturile ONU de organizare a unui coridor umanitar destinat exporturilor produselor agricole din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Igor Konaşenkov, conform TASS. 

Pe de alt[ parte, forţele armate ale Ucrainei au anunţat, într-un mesaj publicat pe Telegram, că i-au alungat pe ruşi de pe Insula Şerpilor.

Armata Ucraineană a bombardat intens Insula Şerpilor, noaptea trecută. Forţele ucrainene susţin că au distrus un sistem rusesc de rachete de apărare antiaeriană Panţîr-S1, iar ca urmarea ruşii s-au retras de pe insulă. Informaţia a fost confirmată şi de Ministerul Apărării din Rusia, care a numit însă retragerea drept un „gest de binevoinţă”, potrivit Sky News. 

„În timpul nopţii, ca urmare a unei operaţiuni militare de succes cu unităţile noastre de rachete şi artilerie, inamicul a evacuat în grabă ultimii ocupanţi ai garnizoanei cu două bărci cu motor şi probabil au părăsit insula. În prezent, Insula Şerpilor este acoperită de foc şi fum şi au loc explozii. Rezultatele finale ale operaţiunii sunt în curs de investigare”, se arată în mesajul publicat pe Telegram.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial