Armata rusă revendică ocuparea unui nou sat în apropiere de Avdiivka și avansează rapid pe frontul de est

0
Publicat:

Armata rusă, care câştigă teren în faţa forţelor ucrainene aflate în dificultate, a revendicat luni ocuparea unui nou sat, Semenivka, situat pe frontul de est al Ucrainei unde avansează rapid, informează AFP, citată de Agerpres.

Soldați ruși. FOTO Profimedia

Ministerul rus al Apărării a transmis într-un comunicat că a „eliberat” această localitate aflată la nord-vest de Avdiivka, oraş-fortăreaţă din provincia Doneţk cucerit de trupele ruse în februarie.

În urma pierderii acestui oraş simbolic, armata ucraineană s-a văzut nevoită să rămână în defensivă, fiind în criză de efective şi muniţii. Kievul se teme că în săptămânile următoare ar putea avea loc o intensificare a acţiunilor ofensive ruseşti.

Duminică, armata lui Putin a revendicat şi ocuparea unui sat tot în sectorul de front din zona Avdiivka, satul Novobahmutivka, situat aproape de satul Oceretîne, aflat pe o un teren înalt şi pe care-l controlează în mare parte, ceea ce a stârnit critici la adresa armatei ucrainene printre bloggerii militari ucraineni.

Canalul de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene şi urmărit de peste 700.000 de persoane, a acuzat comandamentul Brigăzii 115 motorizate pentru „prăbuşirea defensivei în întreaga regiune, provocând pierderi considerabile”.

Armata rusă continuă să înainteze şi către oraşul Ceasov Iar, a cărui eventuală cucerire le-ar permite să ameninţe redutele ucrainene Sloviansk şi Kramatorsk, oraşe cheie pentru controlul întregii provincii Doneţk.

Trupele ruse au obţinut „succese tactice” în mai multe zone

Situaţia pe front „s-a deteriorat” şi trupele ruse, mai numeroase şi mai bine echipate, au obţinut „succese tactice” în mai multe zone, a recunoscut, duminică, generalul Oleksandr Sîrski, Comandantul-şef al armatei ucrainene

Generalul Sîrski spune că armata rusă „şi-a concentrat eforturile în mai multe sectoare, creând astfel un avantaj semnificativ în termeni de forţe şi mijloace”, pentru a „încerca să preia iniţiativa strategică şi să străpungă linia frontului”.

Recent, după șase luni de dispute interne, Statele Unite au aprobat pentru Ucraina noi fonduri în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari, dar în plus faţă de ajutorul militar occidental, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi pentru a-şi completa rândurile.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care i-a demis anul trecut pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării, a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani şi a promulgat pe 16 aprilie o nouă lege privind mobilizarea, care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia.

Ucraina a suspendat săptămâna  serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate

Autoritățile ucrainene urmăresc să repatrieze bărbaţii apţi de armată, dar care au reuşit să plece din ţară deşi legea marţială adoptată odată cu lansarea invaziei ruse prevede că bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. În cadrul acestui demers, Ucraina a suspendat săptămâna trecută serviciile consulare pentru cetăţenii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate, cu excepţia celor necesare pentru revenirea în ţară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică