Angela Merkel crede că anul 2013 va fi dificil pentru economie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel este de părere că anul 2013 va fi dificil pentru economie FOTO Arhiva Adevărul

Mesajul cancelarului german, Angela Merkel, adresat compatrioţii săi, cu prilejul Anului Nou, a fost unul de avertisment, pentru că anul 2013 se anunţă ,,mai dificil”, din punct de vedere economic, decât 2012.

,,Contextul economic nu va fi mai uşor, ci mai dificil în anul care vine. Asta nu trebuie să ne descurajeze, din contră, trebuie să ne stimuleze’’, a declarat şefa guvernului federal într-un discurs ce va fi difuzat la televiziune, luni seară.

Merkel îi îndeamnă pe oameni să aibă răbdare pentru că ,,reformele pe care le-am decis  în Europa încep să-şi producă efectul. Însă criza este departe de a fi depăşită”, a menţionat cancelarul german, conform documentul difuzat de serviciul său de presă.

Anul 2012 a fost, într-adevăr, unul destul de dificil pentru Germania, chiar dacă, în alţi ani, această ţară a beneficiat de o conjunctură economică mai bună, în comparaţie cu alte state europene.

Germania a avut o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 0,2% în trimestrul al treilea, după +0,3% în trimestrul al doilea şi +0,5% în primul.

Potrivit Agerpres, există economişti care deja anticipează o scădere a PIB în ultimul trimestru din 2013.

Banca centrală a Germaniei prevede o stagnare aproape generală a economiei ţării în 2013.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone