Anchetă asupra averii din Franţa a unui unchi al lui Bashar al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Justiţia franceză a deschis o anchetă preliminară asupra patrimoniului imobiliar din Franţa al lui Rifaat al-Assad, un unchi al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a declarat luni o sursă judiciară pentru AFP.

Această anchetă a fost declanşată în urma unei plângeri depuse pe 13 septembrie de asociaţiile anticorupţie Sherpa şi Transparency International France (TIF), care îl suspectează pe Rifaat al-Assad că a adunat, prin corupţie, un "patrimoniu extraordinar".

Asociaţiile citează între proprietăţile franceze ale acestuia un hotel, "câteva zeci de apartamente" în cartiere de lux la Paris şi un domeniu de aproximativ 45 de hectare în apropiere de capitala franceză.

Rifaat al-Assad, în vârstă de 66 de ani, considerat un fost pilon al regimului, el întreţine relaţii tensionate cu Damascul din 1984.

Potrivit cotidianului francez Le Monde, vânzarea unui hotel din Paris a eşuat din cauza unui preţ considerat prea mic - aproximativ 70 de milioane de euro -, propus de potenţiali cumpărători, nişte ruşi. Cotidianul evaluează patrimoniul imobiliar francez al lui Rifaat al-Assad la suma de 160 de milioane de euro.

"Evident", el "nu a putut să finanţeze achiziţia acestui patrimoniu extraordinar doar din venituri salariale şi venituri din activităţile sale politice profesionale cunoscute, şi anume comandant al Brigăzilor Apărării în anii '80, apoi vicepreşedinte al Republicii Arabe Siriene (RAS), (aflându-se) în prezent în exil şi la conducerea «Grupului Naţional Unit» (...), o organizaţie politică din cadrul opoziţiei siriene", se arată în plângerea asociaţiilor, pe care AFP a putut să o consulte.

Cele două asociaţii au cerut să se procedeze "cât mai rapid posibil la o inventariere exhaustivă a bunurilor (mobile sau imobile) care i-au aparţinut sau îi aparţin domnului Rifaat al-Assad şi, dacă este cazul, a anturajului său".
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată