Ameninţarea RECESIUNII. Zona euro în pericol: Italia şi Spania cad, Germania sfidează criza

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona euro travesează un moment dificil

Zona euro se îndreaptă spre recesiune cu o contracţie a Produsului Intern Brut de 0,2% în trimestrul al doilea, potrivit ultimelor estimări ale Eurostat, Biroul de Statistică al UE.

"PIB-ul a scăzut cu 0,2 la sută atât în zona euro cât şi la nivelul UE27 în al doilea trimestru al anului 2012, comparativ cu trimestrul precedent", precizeză Eurostat.

Nici în primul trimestru veştile nu au fost mai bune, creşterea înregistrată a PIB fiind zero atât pentru UE 27 cât şi pentru Eurozonă (UE 17)

Comparativ cu acelaşi semestru al anului trecut, PIB-ul zonei euro s-a contractat cu 0,4%.

„Nu sunt suprize. Noile cifre sunt în acord cu previziunile Comisiei Europene. Sigur că recesiunea nu este o veste bună dar e în acord cu ceea ce ne aşteptam", a precizat unul din purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene. Cifrele reflectă impactul schimbărilor politice din Grecia care au avut influenţă. Datele pentru Marea Britanie sunt sub aşteptări, a mai precizat acelaşi oficial.

Cifrele reflectă criza paralizantă a datoriilor din zona euro, forţând planuri de salvare UE-FMI salvare pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia şi ajutor pentru sectorul bancar spaniol, notează AFP.

Contracţia, rezultat al tăierilor dure ale guvernelor şi a creşterea taxelor pentru a face faţă crizei datoriilor, anunţă posibila cădere în recesiune a zonei euro, recesiune care se instanlează după două trimestre de contracţie cosecutive.

Cipru a avut cea mai puternică scădere - contracţie de 0,8%, economia Belgiei a avut un declin de 0,6 procente, Italia şi Spania au căzut şi ele cu 0,7 respectiv 0,4. Cu toate acestea, mai notează AFP, cea mai importantă economie a zonei Euro, cea a Germaniei, continuă să sfideze cea mai grea perioadă a crizei ajutată de exporturi şi o cerere internă solidă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană