Alegeri în Bulgaria: Partidul lui Borisov, pe primul loc (exit-polluri)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul conservator al fostului premier bulgar Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc în urma alegerilor legislative de duminică, potrivit sondajelor publicate la ieşirea de la urne, însă ar putea avea mai probleme în a găsi parteneri pentru a guverna. 

Partidul lui Boiko Borisov s-a clasat pe primul loc GOTO EPA-EFE / Arhivă

Partidul lui Borisov, GERB, este creditat cu circa 25% din voturi, fiind urmat de formaţiunea rivalului său centrist Kiril Petkov, „Continuăm Schimbarea”, care ar fi întrunit în jur de 19% din voturi, potrivit mai multor exit-polluri, relatează Agerpres

Este a patra oară în numai 18 luni când bulgarii au fost chemaţi la urne pentru a-şi alege Parlamentul - o perioadă de instabilitate politică fără precedent după căderea comunismului în 1989.

De data aceasta, bulgarii au ieşit fără prea mare convingere - rata de participare a fost una istoric scăzută (25% la orele locale 16:00), la fel ca în noiembrie 2021 - şi într-o atmosferă sumbră, odată cu apropierea unei ierni umbrite de creşterea preţurilor şi de războiul din Ucraina.

În timp ce problema corupţiei endemice a ocupat dezbaterile în timpul fostelor alegeri legislative, insecuritatea economică a dominat de data aceasta campania, în condiţiile în care inflaţia a ajuns la 20% în Bulgaria, cea mai săracă ţară din UE.

Însă imaginea lui Boiko Borisov este una pătată, puternic afectată de manifestaţiile în masă împotriva corupţiei care au avut loc în vara lui 2020. Borisov este izolat în cadrul clasei politice şi riscă să aibă dificultăţi în a găsi un partener de guvernare, subliniază analiştii.

Duminică, Borisov a îndemnat din nou alţi politicieni la o atitudine rezonabilă, declarându-se deschis tuturor celor care apără "locul Bulgariei în UE şi NATO".

Kiril Petkov a refuzat deja orice alianţă cu cel care în opinia sa întrupează "trecutul corupt" al Bulgariei.

Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, socialiştii (11%) şi Bulgaria Democratică (8%), partidul lui Petkov nu va avea destul deputaţi pentru a forma un guvern, estimează directoarea Institutului Alpha Research, Boriana Dimitrova. Ea anticipează „lungi negocieri" şi nu se declară optimistă cu privire la perspectiva unei coaliţii stabile în Bulgaria, atât de „fragmentat" este Parlamentul.

GERB ar mai avea posibilitatea să se alieze cu partidul minorităţii turce MDL (între 12 şi 14% din voturi), sau chiar cu formaţiunea Vazrajdane (Renaşterea), ultra-naţionalistă şi apropiată Kremlinului (10%).

„O coaliţie este matematic posibilă, însă social inacceptabilă", din cauza puternicelor divergenţe între aceste trei forţe, subliniază Dimitrova.

Cu toate acestea, există o urgenţă, pentru că aceste crize în serie blochează reformele, frânează creşterea şi accelerează exodul tinerilor din Bulgaria, care a pierdut deja 10% din populaţia sa în ultimul deceniu.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €