Alegeri Germania. Cine este Alice Weidel, noul cap de afiş al populiştilor germani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alice Weidel FOTO spiegel.de

Angela Merkel se pregăteşte să câştige al patrulea mandat de cancelar, dar va avea parte de o opoziţie şi mai dură în viitorul legislativ. Principala sa contestatară se prefigurează a fi Alice Weidel, capul de afiş al Alternativei pentru Germania (AfD), un partid promovat de mass-media pro-Kremlin care a reuşit în instanţă să scape de eticheta de „radical de dreapta“.

Alice Weidel are un profil atipic şi în contradicţie cu ideile politice exprimate.

Creditată cu 10-12% în sondaje, AfD ar urma să devină a treia formaţiune din Parlamentul german. Ascensiunea AfD-ului nu este o surpriză. Ea s-a conturat după fondarea partidului, în 2013, şi s-a confirmat ulterior în cursul alegerilor pentru parlamentele regionale. Şapte candidaţi ai AfD-ului au reuşit în 2014 să intre în Parlamentul European. Acolo s-au alăturat grupului eurosceptic Europa Naţiunilor şi Libertăţii, dominat de formaţiunea franceză Frontul Naţional. Din acest grup mai fac parte alte câteva partide europene, considerate radical-naţionaliste, anti-musulmane şi eurosceptice, precum: Partidul Liberal din Austria (liberal doar cu numele, n. red., Liga Nordului din Italia sau Partidul Libertăţii din Olanda. 

Succesul extremei drepte germane are legătură mai degrabă cu emoţia şi frica oamenilor în faţa provocărilor moderne, între care migraţia, lumea finanţelor etc. În acest context, AfD adus o luptă agresivă împotriva Angelei Merkel, considerând-o „trădătoare“ pentru deschiderea frontierelor ţării, în 2015, pentru sute de mii de solicitanţi de azil musulmani. 

Fapt ciudat, capul de afiş al AfD-ului este ţinut de o femeie de 38 de ani care lucrează în domeniul bancar şi are ca parteneră de viaţă o srilankeză. Cele două femei au împreună doi copii, pe care îi cresc în Elveţia.

Deşi novice în politică, ea a înţeles că se poate remarca pe o scenă politică calmă doar jucând cartea provocării. Dacă iniţial a fost eurosceptică, ulterior s-a adaptat, devenind anti-Merkel, anti-islam, anti-migranţi. „Toate partidele din Germania vor să legalizeze imigraţia ilegală, dar aşa ceva nu se va întâmpla şi cu noi, cu AfD“, a declarat în cadrul unui miting electoral. „Imigraţia homofobă musulmană este un risc pentru viitorul nostru“, a susţinut în cadrul unui alt miting.

Alice Weidel nu se fereşte să facă astfel de declaraţii deşi îşi creşte copiii într-o altă ţară, are ca parteneră de viaţă o femeie din Sri Lanka şi chiar şi-a angajat ilegal o solicitantă de azil, relevă presa germană.

Ea urmează de duminică să fie principalul reprezentant al AfD din Parlamentul german.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare