Alegeri europarlamentare 2024. Partidul de extremă dreaptă FPO, pe primul loc în sondaje în Austria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Libertăţii (FPO), de extremă dreapta, este cel mai probabil câştigătorul alegerilor europene de duminică din Austria, potrivit unor sondaje publicate de principalele mass-media, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Harald Vilimsky, candidatul de frunte al Partidului Libertății din Austria (FPOe) FOTO EPA-EFE

FPO este creditat cu 27% din voturi, devenind pentru prima dată cea mai importantă forţă politică din ţara alpină.

Potrivit aşa-numitei "prognoze de tendinţă" care are la bază sondaje pentru radiodifuzorii austrieci şi pentru agenţia de ştiri APA, publicată la închiderea secţiilor de votare, Partidul Libertăţii de extremă-dreapta este probabil câştigătorul alegerilor pentru Parlamentul European din Austria.

Prognoza, făcută după intervievarea de-a lungul săptămânii trecute a 3.600 de oameni pentru postul public de radiodifuziune ORF, Puls 24 TV şi APA a arătat că Partidul Libertăţii se află pe prima poziţie, cu 27% din voturi, fiind urmat de Partidul Poporului (OVP, conservator) cu 23,5% şi de social-democraţi (SPO) cu 23%.

Marja de eroare a fost de 2,5 puncte procentuale.

 Secţii de votare din Austria, inaccesibile din cauza inundaţiilor

Furtunile puternice care s-au abătut asupra Austriei au făcut inaccesibile unele secţii de votare pentru alegerile europarlamentare, informează DPA.

A fost cazul unor secţii de votare din landul Styria (sud-est), mai precis din Deutschfeistritz, un sat de circa 4.000 de locuitori situat la nord de Graz, dar şi din alte districte, au declarat autorităţile pentru agenţia de presă APA duminică dimineaţă.

Cetăţenii Uniunii Europene merg la urne duminică pentru a-şi alege eurodeputaţii, încheind un maraton electoral început joi.

Autorităţile au reacţionat foarte rapid şi au relocat secţiile de votare afectate, a indicat APA. Potrivit autorităţilor, scrutinul nu va fi afectat.

În municipalităţi au fost montate panouri care indicau unde sunt amplasate noile secţii de votare, iar oficialii au anunţat schimbările prin intermediul reţelelor de socializare.

Furtuni puternice au lovit landul Styria sâmbătă seara. Viiturile au avariat case şi maşini.

Râul Übelbach a ieşit din matcă după ploi torenţiale, peste 100 de milimetri de ploaie căzând în regiune într-o perioadă scurtă de timp, potrivit meteorologilor.

O alunecare de teren a lovit autostrada din apropiere de Graz, ambele părţi ale carosabilului fiind din această cauză închise duminică.

De asemenea, vântul puternic a făcut ca numeroşi copaci să cadă pe şosele, ceea ce a dus la închiderea mai multor drumuri, a declarat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei.

Brigăzile de pompieri au fost mobilizate pentru a înlătura pagubele, peste 800 de operaţiuni legate de furtună desfăşurându-se doar în jurul oraşului Graz, a anunţat ziarul Kleine Zeitung.

Un azil de bătrâni din Neudau (Styria) a fost evacuat din cauza inundaţiilor. Un purtător de cuvânt al protecţiei civile a declarat pentru APA că 40 de persoane au fost transportate în locaţii sigure.

Deşi vremea s-a calmat iniţial duminică, meteorologii au avertizat cu privire la riscul de noi furtuni pe parcursul zilei, în special în regiunea Tirol (vest).

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană