Alegeri Bulgaria. Partidul antisistem al cântăreţului Slavi Trifonov a pierdut mai mult de jumătate din votanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pinterest

„Există un Astfel de Popor” (ITN), partidul antisistem al cântăreţului Slavi Trifonov, a scăzut dramatic în intenţiile de vot după ce a câştigat ultimul scrutin legislativ din Bulgaria. GERB, partidul conservator al fostului premier Boiko Borisov, este considerat din nou favorit la urne.

Bulgarii vor fi chemaţi pe 14 noiembrie pentru a treia oară la urne în acest an. În aprilie, GERB a câştigat cu 25,8%, urmat de ITN cu 17,4% şi Coaliţia pentru Bulgaria, condusă de socialişti, cu 14,79%. În iulie, ITN a obţinut victoria cu 23,78%, fiind urmat îndeaproape de GERB, cu 23,21% şi socialişti, cu 13,22%. 

Conform unui sondaj realizat de Alpha Research, ITN a scăzut până la 10,4% în intenţiile de vot. GERB ar urma să câştige alegerile cu 23,5%. Socialiştii sunt în creştere, fiind creditaţi cu 16,8% în intenţiile de vot. 

Niciuna dintre aceste alegeri nu a permis formarea unui guvern cu puteri depline. Al treilea partid ca importanţă în ţara vecină este considerat a fi „Continuăm schimbarea”, care se bucură de un sprijin electoral semnificativ, de 15,9%. „Continuăm schimbarea” este un partid înfiinţat recent, mai exact pe 17 septembrie, de către doi foşti premieri interimari. Noua formaţiune politică se prezintă a fi de centru, anti-corupţie şi proeuropeană.

Potrivit Reuters, viitorul Parlament bulgar ar urma să fie la fel de fragmentat ca celelalte două alese în acest an, ceea ce ar putea prelungi criza politică. GERB este contestat pentru tolerarea corupţiei în perioada în care a deţinut puterea, în timp ce socialiştii sunt văzuţi ca reprezentanţi ai aceluiaşi sistem mafiot, doar că de pe alt eşichier politic. ITN pare să plătească poliţe pentru faptul că a eşuat în a forma un guvern.

Sondajul a fost realizat în perioada 4-10 octombrie pe un eşantion de 1.123 de persoane.

Bulgarii îşi vor alege pe 14 noiembrie şi preşedintele. Şeful statului în exerciţiu, Rumen Radev, un candidat independent apropiat de socialişti, conduce în preferinţele de vot pentru primul tur.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană