Achiziţiile în sectorul militar ucrainean devin transparente, prin lege, după scandalul de corupție din Ministerul Apărării

0
Publicat:

Deputaţii ucraineni au adoptat vineri o lege vizând creşterea transparenţei în ce priveşte achiziţiile din sectorul militar, în contextul eforturilor anticorupţie ale Kievului după scandalul care a afectat Ministerul Apărării.

Ucraina a trecut printr-un scandal privind achiziția de arme

Măsura, care mai trebuie promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski, constă, în parte, în a face obligatorie prezentarea publică a preţurilor la care sunt făcute achiziţiile nelegate de arme, scrie Agerpres.

Proiectul acestei legi, votat chiar la împlinirea unui an de la invazia rusă în Ucraina, a fost lansat ca urmare a apariţiei, în ianuarie, a unor informaţii conform cărora Ministerul Apărării ar fi cumpărat alimente la suprapreţ.

Ştirea a creat indignare în rândul publicului şi a fost urmată de o remaniere politică, inclusiv la nivelul Ministerului Apărării.

"Peste câteva luni ar trebui să putem vedea preţurile de achiziţie pentru alimente şi alte bunuri şi servicii ale armatei", a scris pe Facebook Anastasia Radina, co-autoare a legii.

"Voi monitoriza implementarea legii", a promis aceasta.

Aplicarea de reforme anticorupţie reprezintă una din cerinţele-cheie ale Uniunii Europene în vederea aderării Ucrainei la blocul comunitar, după ce anul trecut Kievul a primit statutul de ţară candidată.

Ministrul apărării Oleksii Reznikov a declarat mai devreme în februarie că are "toleranţă zero" faţă de corupţie şi s-a angajat totodată să-şi întărească departamentul anticorupţie din minister, atrăgând de asemenea experţi şi activişti civici în eforturile de reformă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată