A murit Franco Frattini, fost vicepreședinte al Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform Reuters, Frattini, care era de ceva vreme bolnav de cancer, a murit într-un spital din Roma.

Franco Frattini. Foto: Arhiva Adevărul

Fostul ministru de externe italian Franco Frattini a murit la vârsta de 66 de ani, conform ziarului Corriere della Sera.

Frattini, care din ianuarie a acestui an era președintele Consiliului de Stat al Italiei, era bolnav de ceva vreme. A murit la clinica Gemelli din Roma, unde fusese internat anterior.

Franco Frattini s-a născut la 14 martie 1957, la Roma. A absolvit Facultatea de Drept în 1979, la Sapienza University din Roma.

În 1981, a fost numit procuror de stat, iar în 1986 a fost numit prin concurs public magistrat administrativ, potrivit aspeninstitute.ro.

A fost secretar general al Cabinetului Primului Ministru (1994), preşedinte al Comisiei parlamentare pentru informaţii, securitate şi secrete de stat (1996), ministru al funcţiei publice şi al coordonării serviciilor de informaţii şi securitate (2001-2002), membru al Comisiei pentru reforme constituţionale al Primului Ministru (2013-2014).

A ocupat funcţia de ministru al afacerilor externe în perioadele 2002-2004 şi 2008-2011, în timpul guvernelor premierului Silvio Berlusconi.

În perioada 2004-2008, Franco Frattini a ocupat funcţia de comisar european pentru justiţie, libertate şi securitate în Comisia Jose Manuel Barroso.

Din 2011 până în 2013, a fost preşedintele Fundaţiei De Gasperi.

A fost preşedinte al Societăţii Italiene pentru Organizarea Internaţională (SIOI), o organizaţie non-profit în coordonarea Ministerului Afacerilor Externe; consilier special al guvernului sârb pentru procesul de integrare în UE şi preşedinte al Înaltei Curţi de Justiţie a Sportului (CONI); reprezentant special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană.

A fost decorat cu "Crucea de merit de mare cavaler al Republicii Italiene" şi cu distincţia "Legiunea de onoare în grad de comandant" de către preşedintele Franţei. În 2011, Frattini a primit "Golden neck-chain of the Olympic Order", cea mai mare distincţie a Comitetului Olimpic Internaţional. A fost decorat şi cu "Ordinul Prieteniei", decoraţie de stat a Federaţiei Ruse.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine