A început „decapitarea“ partidului neo-nazist din Grecia. Liderul Zorilor Aurii, arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia elenă l-a arestat în această dimineaţă pe Nikos Michaloliakos, liderul partidului neo-nazist, Zorii Aurii, sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat.

„Secretarul General şi unul dintre parlamentarii Partidului Zorii Aurii au fost arestaţi în urmă cu scurt timp, după ce mandatele de reţinere au fost eliberate“, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Atena.

Parlamentarul se numeşte Ilias Kasidiaris şi este un membru important al partidului de extremă dreapta.

Această măsură a fost luată după ce autorităţile elene au deschis o anchetă în cazul asasinatului cântăreţului Pavlos Fyssas, pe 18 septembrie, în centrul Atenei. Fyssas era o voce renumită a mişcării de stânga şi un contestatar declarat al formaţiunii de extremă dreapta, reprezentată în Parlament.

Procurorul Haralambos Vourliotis din cadrul Curţii Supreme a declarat că au fost găsite interceptări telefonice şi alte probe care demonstrează implicarea unor membri ai parlamentului, din partidul Zorii Aurii, în orchestrarea teribilului asasinat al muzicianului Fyssas. Mai mult, se pare că există chiar şi mărturii ale unor foşti membri ai formaţiunii neo-naziste, care sugerează că partidul opera după o ierarhie de comandă foarte bine stabilită. De aceea, procurorii au declarat că formaţiunea acţionează conform unui grup infracţional organizat.  

Partidul Zori Aurii are 18 deputaţi dintr-un total de 300 de membri ai Parlamentului. Reprezentanţii Zorii Aurii au respins orice implicare în crima violentă de la Atena şi a anunţat că vor îşi va retrage reprezentanţii din Parlament, în cazul în care autorităţile nu încetează campania de represiune. „Nu am luat încă nicio decizie finală. Toate opţiunile sunt posibile”, a spus Mihaloliakos în timpul unui interviu televizat, vineri, înainte de arestarea sa.

Poliţia a ordonat, de asemenea, iniţierea unei anchete în trei comisariate situate în periferia de sud-vest a Atenei, suspectate de tolerarea unor violenţe orchestrate de Zori Aurii.

Doi generali din sudul şi centrul ţării, au demisonat luni, iar mai multe cadre de poliţie cu sediul pe Insula Evia, la nord de Atena, au fost suspendate din funcţie pentru că nu au efectuat o anchetă la sediile partidului Zori Aurii, unde ar fi fost depozitate arme.

Şeful departamentului de contra-spionaj din cadrul Serviciului Naţional de Informaţii (EYP), Dimos Kouzilos, a fost schimbat din funcţie vineri. Surse din presa elenă afirmă că decizia a fost luată, după ce au fost găsite dovezi care legau apropiaţi ai lui Kouzilos de gruparea Zorii Aurii.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice