72.000 de locuitori din Salonic, evacuaţi pentru detonarea unei bombe din Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile elene au evacuat de la primele ore ale dimineţii până la 72.000 de persoane din Salonic, a doua cea mai mare localitate din Grecia. Locuitorii din mai multe cartiere rezidenţiale au fost evacuaţi în stadioane, săli de sport şi cafenele, tocmai pentru ca experţii militari să poată dezamorsa şi elimina în siguranţă un obuz din Al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

 ”Suntem absolut pregătiţi. Le cer concetăţenilor să-şi păstreze calmul. Nu există niciun motiv de panică, nu există niciun pericol, aceste măsuri reprezintă precauţii pentru siguranţa locuitorilor”, a declarat guvernatorul regional Apostolos Tzitzikostas.

De asemenea, operaţiunea complexă ar putea să dureze cel mult şase ore.

Respectivul obuz cântăreşte 250 de kilograme şi a fost descoperit la o adâncime de cinci metri sub pământ, în urma unor lucrări de excavare la o staţie de distribuirea a gazelor naturale din Salonic.

Experţii militari vor încerca să dezamorseze bomba fără să o mute din şanţ, iar operaţiunea ar putea să dureze mai multe ore.

Înainte de începerea operaţiunii au fost evacuate toate persoanele care locuiesc pe o rază de doi kilometri de obuz, fiind vorba de cea mai mare evacuare de după al Doilea Război Mondial.

Potrivit ministerului de Migraţie, printre persoanele evacuate se numără şi refugiaţii care trăiesc într-o fabrică abandonată, aceştia din urmă fiind trimişi într-o vizită la muzeul din Salonic.

Mai multe pentru tine:
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!