Xi numeşte un nou şef al arsenalului nuclear al Chinei. Planificare pentru a creşte şansele în caz de război

0
Publicat:

Preşedintele chinez Xi Jinping, comandant şef al armatei, a numit luni un nou şef al forţelor armate care supraveghează rachetele convenţionale - şi nucleare - ale ţării, cu o zi înainte de aniversarea Armatei Populare de Eliberare (PLA), informează Reuters, citată de Agerpres.

Xi Jinping. FOTO Profimedia

Wang Houbin, fost comandant adjunct al marinei, a fost numit noul şef al Forţei de Rachete PLA, şi Xu Xisheng, noul său comisar politic, ambii dobândind rangul superior de general, potrivit presei de stat.

Anterior mutării sale în Forţa de Rachete PLA, Wang a fost comandant adjunct al marinei din 2020, iar înainte de această funcție, el a fost şi adjunct al şefului de stat major al marinei.

În ceea ce-l privește pe Xu Xisheng, acesta a fost anterior comisar politic adjunct al Comandamentului militar din Teatrul de Sud, unul dintre cele cinci teatre ale comandamentelor PLA.

Media de stat nu au precizat unde se află sau a fost numit fostul şef al Forţei de Rachete PLA, Li Yuchao.

Planificarea de luptă pentru a creşte şansele de victorie în caz de război

Numirile făcute luni au avut loc cu o zi înaintea celei de-a 96-a aniversări a înfiinţării PLA la 1 august.

Președintele chinez a cerut în mod repetat armatei să aprofundeze planificarea de luptă pentru a creşte şansele de victorie în caz de război şi a proteja suveranitatea şi teritoriul Chinei.

China spune că aplică o strategie nucleară defensivă şi se angajează să nu folosească prima armele nucleare. Ea spune de asemenea că nu va folosi sau ameninţa cu folosirea armelor nucleare împotriva statelor fără arme nucleare sau zonelor libere de arme nucleare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani