Un reputat expert chinez în COVID-19 a murit la vârsta de 60 de ani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Wu Zunyou, un reputat expert chinez în COVID-19, care s-a aflat în prima linie a luptei purtate de medici împotriva noului coronavirus în timpul fazei acute a pandemiei, a murit vineri la vârsta de 60 de ani, a anunţat Centrul chinez pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), informează AFP.

Wu Zunyou a murit la Beijing. FOTO: Profimedia

Wu Zunyou a murit la Beijing „în urma unui tratament medical administrat împotriva unei boli, dar care s-a dovedit a fi ineficient”, a precizat un comunicat publicat pe site-ul CDC, instituţia pentru care medicul asiatic lucra în calitate de expert în boli infecţioase, potrivit Agerpres. 

Potrivit mai multor companii mass-media de stat, care au citat surse din cadrul CDC, cauza morţii lui Wu Zunyou a fost cancerul pancreatic.

Conform dorinţelor exprimate de Wu Zunyou, care a cerut să fie înmormântat într-un cadru privat, nu va exista o ceremonie publică, a precizat CDC.

Expertul chinez apărea cu regularitate în spaţiul public pentru a justifica măsurile draconice ale Beijingului în ceea ce priveşte lockdownurile, testarea în masă şi plasarea în carantină.

Aceste măsuri au permis într-o primă etapă stoparea răspândirii COVID-19 în China, dar au eşuat în cele din urmă sub presiunea noilor variante virale care se răspândeau mai rapid.

Ele au fost suprimate abia la sfârşitul anului 2022 după proteste în masă care au pus la grea încercare puterea deţinută de preşedintele Xi Jinping, declanşând ulterior un val de noi infectări în întreaga ţară.

Născut în 1963, Wu Zunyou a lucrat într-un centru de prevenire a bolilor din provincia sa natală, Angui, înainte să obţină un doctorat în boli infecţioase la Universitatea California din Los Angeles (UCLA).

Wu Zunyou s-a alăturat în 2005 colectivului de la CDC, unde lucrările sale apreciate despre prevenţia SIDA i-au permis să devină un expert al acestei organizaţii în domeniul maladiilor infecţioase.El apărea cu regularitate la televiziunea de stat chineză începând din 2020, în perioada în care China a implementat politica sa denumită „zero COVID”.

Wu Zunyou purta adeseori un costum simplu gri şi ochelari de vedere şi vorbea pe un ton sobru despre nevoia de a controla răspândirea acestui virus mortal.   

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Prințul Louis a captivat din nou audiența. Mezinul regal a jubilat în fața cadourilor imense primite, spre deliciul celor aflați la Sandrigham
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta