Internauţii din China, indignaţi de moartea unui stagiar la medicină. Posibila cauză a decesului

0
Publicat:

Moartea subită a unui tânăr din China, stagiar la medicină, a provocat joi indignarea internauţilor, îngrijoraţi că decesul său ar fi survenit pe fondul unui sistem sanitar copleşit în faţa afluxului de cazuri de COVID-19, transmite AFP.

Pacienti coronavirus intr-un spital din China FOTO Mediafax

Epidemia se răspândeşte foarte rapid în China după ridicarea majorităţii restricţiilor sanitare, săptămâna trecută, iar autorităţile au recunoscut că în acest moment le este „imposibil” să numere toate cazurile, potrivit Agerpres.

Acest val reprezintă cea mai mare provocare pentru sistemul sanitare chinez - care suferă de subfinanţare cronică - de la începutul anului 2020, când multe spitale au fost copleşite şi numeroşi lucrători sanitari s-au îmbolnăvit.

Studentul, în vârstă de 23 de ani, a murit miercuri în urma unui atac de cord, a anunţat joi Facultatea de Medicină din Chengdu (sud-vest). El a acuzat o stare de rău după ziua de muncă la spital.

Facultatea de medicină nu a legat decesul său de COVID-19 sau alte afecţiuni medicale preexistente.

Însă, pe reţeaua de socializare Weibo - un fel de Twitter chinezesc - un hashtag care evoca acest incident afişa peste 390 de milioane de vizualizări, internauţii solicitând să fie făcută publică cauza decesului.

Mulţi dintre ei au întrebat dacă studentul, identificat doar după numele de familie, Chen, lucra în timp ce era bolnav de COVID-19.

Totodată, tragedia a stârnit furie în mediul online cu privire la condiţiile de muncă ale medicilor din China, pe fondul îngrijorării că sistemul sanitar ar putea fi copleşit, în condiţiile în care multe persoane vârstnice încă sunt nevaccinate.

Studenţii la medicină sunt din ce în ce mai des mobilizaţi în prima linie a epidemiei din cauza lipsei de personal, unii dintre angajaţi infectându-se cu coronavirus.

Săptămâna aceasta, sute de studenţi la medicină din provinciile Sichuan (sud-vest) şi Jiangxi (sud-est) au manifestat nemulţumiţi de remuneraţii şi de lipsa protecţiei în faţa virusului în timpul în care lucrează în spitale.

Joi, un responsabil al Comisiei Naţionale de Sănătate, cu statut de minister, a sugerat că medicii care s-au pensionat în ultimii cinci ani ar putea fi chemaţi drept întăriri.   

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut