Henry Kissinger, vizită la Beijing. China transmite că nu poate fi îngrădită

0
0
Publicat:

China nu poate fi îngrădită sau încercuită, a afirmat miercuri diplomatul chinez Wang Yi, într-un dialog cu fostul secretar de stat american Henry Kissinger, aflat în vizită la Beijing, transmite AFP.

Henry Kissinger a mers în China FOTO Profimedia

„Dezvoltarea Chinei are o dinamică endogenă puternică şi o logică istorică inevitabilă. Este imposibil de încercat o transformare a Chinei, este şi mai imposibil să fie încercuită şi îngrădită”, a susţinut Wang, reprezentantul cu rangul cel mai înalt în diplomaţie al Partidului Comunist Chinez, potrivit Agerpres. 

Înaltul demnitar i-a mulţumit lui Kissinger pentru „contribuţiile istorice la dezgheţul relaţiilor dintre China şi Statele Unite”.

El a arătat că „politica Chinei faţă de Statele Unite îşi păstrează continuitatea şi urmează liniile directoare fundamentale propuse de preşedintele Xi Jinping, adică respectul reciproc, coexistenţa paşnică şi cooperarea avantajoasă pentru ambele părţi”.

Aceste orientări „sunt fundamentale şi pe termen lung; ele sunt modul corect pentru înţelegere între China şi Statele Unite, două naţiuni mari”.

Wang i-a mai spus oaspetelui său că „politica americană faţă de China are nevoie de o înţelepciune diplomatică de tip Kissinger şi de un curaj politic de tip Nixon” - referire la fostul preşedinte al SUA Richard Nixon, care a stabilit relaţii diplomatice cu China comunistă.

Kissinger s-a întâlnit la Beijing şi cu ministrul chinez al apărării, Li Shangfu. După întrevederea de marţi, agenţia Xinhua, preluată de AFP, a transmis că fostul secretar de stat „a declarat că în lumea de astăzi provocările şi oportunităţile coexistă, iar Statele Unite şi China trebuie să elimine neînţelegerile, să coexiste paşnic şi să evite confruntarea”.

Conform aceleiaşi surse, Kissinger „şi-a exprimat speranţa că cele două părţi vor da dovadă de înţelepciune, vor face toate eforturile posibile pentru a crea rezultate pozitive pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi apărarea păcii şi a stabilităţii în lume”.

În iulie 1971, când era consilier naţional pentru securitatea SUA, Kissinger a făcut o vizită secretă la Beijing pentru a pregăti stabilirea de legături diplomatice cu Washingtonul şi pentru a deschide calea vizitei istorice a lui Nixon în China, în 1972, reaminteşte AFP.

Deschiderea Statelor Unite către regimul comunist chinez, izolat până atunci pe plan internaţional, a dat startul unei dezvoltări a economiei Chinei; aceasta este în prezent a doua din lume, după cea americană.

Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1973, Kissinger a făcut avere după ce a ieşit din politică, în calitate de consilier al investitorilor în China. El a avertizat de multe ori Washingtonul că nu trebuie să adopte o politică mai dură faţă de Beijing.

Vizita fostului secretar de stat în China are loc simultan cu cea a reprezentantul Statelor Unite pentru probleme climatice, John Kerry şi după cele ale unor alţi înalţi oficiali americani, cum ar fi şefa Trezoreriei, Janet Yellen, şi secretarul de stat, Antony Blinken.  

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie