Beijingul anunță că relaxează mai multe măsuri anti-COVID-19

0
Publicat:

Veşti bune pentru cei care călătoresc în China: Beijingul a anunţat vineri relaxarea mai multor măsuri anti-COVID-19, inclusiv reducerea carantinei la sosire şi încetarea anulării bruşte a zborurilor, informează AFP, conform Agerpres.

China transmite că relaxează măsurile anti-Covid-19. FOTO Shutterstock

  Ţara asiatică este ultima mare economie care menţine o politică sanitară strictă împotriva coronavirusului, frontierele sale rămânând închise pentru majoritatea cetăţenilor străini.

 China aplică o strategie "zero Covid", constând în depunerea tuturor eforturilor necesare pentru a preveni apariţia de noi cazuri: plasarea în lockdown a unor cartiere sau a unor oraşe întregi imediat ce apar focare, plasarea în carantină a persoanelor infectate şi efectuarea aproape zilnică de teste PCR. 

Această politică are însă implicaţii semnificative pentru economia chineză, lanţurile de aprovizionare globale, moralul mediului de afaceri, imaginea ţării şi mobilitatea internaţională a chinezilor şi a străinilor.

 Într-o notă publicată vineri de televiziunea publică CCTV, agenţia guvernamentală pentru sănătate a anunţat mai multe măsuri de relaxare. 

Chinezii şi străinii care sosesc în China vor efectua acum o carantină de doar opt zile, faţă de zece anterior. Aşa cum se întâmpla deja, ultimele trei zile pot fi efectuate de călători la domiciliu. Primele cinci zile, în schimb, se vor efectua în continuare în centre specializate sau în hoteluri, pe cheltuiala celor carantinaţi. 

O altă noutate este că "actorii economici importanţi" şi membrii "delegaţiilor sportive" vor fi scutiţi de carantină dacă rămân într-o "bulă" sanitară pe durata şederii lor. 

De asemenea, se va renunţa la regula, extrem de criticată, potrivit căreia zborurile internaţionale către China erau anulate timp de una sau două săptămâni în cazul descoperirii, la sosirea zborurilor anterioare, a unui număr considerat prea mare de persoane infectate la bordul lor. 

Mulţi călători au fost nevoiţi să aştepte din această cauză câteva săptămâni sau chiar luni înainte de a găsi un loc pe un zbor. 

O altă veste bună pentru cei care călătoresc în China este că aceştia vor trebui să furnizeze rezultatul unui singur test PCR în termen de 48 de ore de la îmbarcare, faţă de două până acum. 

Toate aceste măsuri au fost anunţate după o reuniune, desfăşurată joi, a celor şapte cei mai înalţi responsabili ai Partidului Comunist Chinez (PCC), printre care preşedintele Xi Jinping. 

Aceştia anunţaseră hotărârea "de neclintit" a Beijingului de a menţine politica "zero Covid", dar nu au exclus posibilitatea unor ajustări. 

Ministerul Sănătăţii de la Beijing a anunţat vineri 10.535 de noi cazuri pozitive în ultimele 24 de ore - marea majoritate asimptomatice. 

O cifră care a crescut în ultimele săptămâni, dar care rămâne cu mult sub majoritatea ţărilor din lume. 

Politica "zero Covid" a dus, fără îndoială, la o reducere foarte semnificativă a infecţiilor. Doar puţin peste 5.000 de decese au fost înregistrate oficial în China în timpul pandemiei, prin comparaţie cu peste un milion în Statele Unite. 

Dar această politică provoacă o oboseală tot mai mare în rândul chinezilor, iar repercusiunile economice sunt de aşa natură încât analiştii consideră că este imposibil ca China să îşi atingă obiectivul de "aproximativ 5,5% " creştere în 2022.   

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?