Video Accident la metroul din Beijing. Peste 100 de persoane s-au ales cu fracturi după ce două trenuri s-au ciocnit VIDEO

0
Publicat:

Peste 500 de persoane au fost transportate la spital, după ce două trenuri de metrou din Beijing au intrat în coliziune joi, 14 decembrie, în jurul orei locale 19.00, relatează BBC. În plus, conform presei de stat chineze, 102 persoane s-au ales și cu fracturi în urma incidentului de la metrou. 

Trenurile s-au ciocnit din pricina ninsorii abundente, în timp ce se îndreptau spre linia Changping. Începând de vineri dimineață, 423 de persoane au putut părăsi spitalul. 

Cu toate că astfel de incidente nu au loc frecvent pe rețeaua de transport din capitala Chinei, zăpada ar fi făcut ca șinele să devină alunecoase. Ulterior, acest lucru a dus la o „degradare a semnalului” și la frânarea bruscă a primului tren, conform China Daily. 

Peste 60 de persoane au fost spitalizate. Foto Weibo via BBC

În continuare, cel de-al doilea tren nu a reușit să frâneze la timp, ceea ce a dus la coliziunea cu primul tren. 

Impactul a făcut ca ultimele două vagoane ale unuia dintre trenuri să se desprindă.  

Imaginile și videoclipurile făcute publice în mediul online arată călători înghesuiți în vagoane, rămași în întuneric din pricina întreruperii curentului electric. Câțiva dintre ei au fost zăriți utilizând ciocanele de urgență pentru a sparge geamurile. 

Într-un videoclip publicat pe rețeaua chineză de socializare Weibo, o femeie care pare să fi leșinat este văzută stând întinsă pe mai multe scaune din tren. 

Conform sursei citate, 67 de persoane au fost spitalizate, în timp ce alte 25 se află „sub observație”. Mai mult, nu au fost înregistrate decese. 

„Vreme extremă”

Internauții chinezi s-au arătat revoltați în urma accidentului de la metrou, în timp ce alții au fost șocați de numărul persoanelor rănite. 

Metroul din Beijing nu are personal de întreținere? Nici măcar o verificare de rutină?... Luăm viețile a sute de oameni prea ușor?", a scris un utilizator Weibo. Metroul din Beijing, deținut de guvernul municipal, operează cele 27 de linii de metrou și de cale ferată care traversează orașul. 

Se așteaptă ca temperaturile să scadă rapid în nordul Chinei. Foto Weibo via BBC

Beijing Subway a prezentat scuze, precizând că firma va acoperi cheltuieli medicale ale persoanelor rănite. 

Ținând cont de „vremea extremă" din prezent, operatorul a cerut, de asemenea, ca trenurile care circulă suprateran să fie conduse în mod manual și ca intervalele dintre trenuri să fie mărite. Tronsonul afectat de incident - care se întinde pe trei stații de metrou - a fost închis vineri. 

Transportul rutier, feroviar și aerian a fost perturbat de ninsoare. Se așteaptă ca temperaturile să scadă rapid în nordul Chinei, în zilele următoare. În unele orașe, autoritățile au închis școlile și au suspendat circulația trenurilor.  

Meteorologii au atenționat că temperaturile vor scădea cu 8 grade Celsius până la 12 grade Celsius în cea mai mare parte a țării de joi și până duminică. Acest lucru înseamnă că temperatura din Beijing ar putea ajunge la -20C în weekend. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată